Omul…

O fărîmă de infinit,

strecurată în albia limitată a timpului

Încearcă să trăiască.

Are vise, folosește smailikuri pe rețele sociale, își dorește Ipad

Și suferă.

Uneori în realitatea sa colorat-incoloră

Se aude o voce

Cu tembrouri insonore

“Cine sunt eu?

Ce fac, de ce fac și pe cine să cred,

cînd e vorba de mine?

Să aibă dreptate colegul, ce rîde de bucurie, că reușește să afirme ca e mai deștept ca mine, înjosindu-mă?

Sau șoferul ce țipă la mine că lovesc prea tare ușa la rutieră și că va trebui să achit pentru un lacăt stricat?

Sau Oleg Brega, ce zice să am curaj?

Unii îmi spun că sunt geniu, alții mă calca-n picioare

Viața e un incendiu sau poate ea oare fi o oază cu vînt dulce de mare și soare?

Vreau relaxare, dar vreau și forțare, vreau umilință, dar vreau și valoare.

Cîntecul meu e un cînt de căință în timp ce o parte din mine e rebelă…

Cînd voi reuși să mă las de cuvinte sau să le învăț pe cele potrivite

Ca să pot exprima ce sunt eu?

Viața dictează prea multe cuvinte, însă …

Vreau să cunosc cît mai mult, să țin minte

Dar cine sunt eu?…”

În mijlocul frînturilor de idei despre sine

Omul se pierde, lăsînd să-l osînde

Familia, care îi zice că nu-i bun de una de alta,

Și fata, ce-alege să fie cu altul.

Crezînt că acestea sunt normă… și e realitatea crudă despre sine…
Multe se-ntreabă, trăind, omulețul,

Simțindu-se mic între voci și povețe

Vocea lui însă demult este stinsă

Poate e cazul să fie aprinsă?
Să înceapă să creadă în sine, să-și zidească el singur

Părerea despre sine, ce să aibă valoare?

Să învețe ce este aprecierea auntentică a lui

Nu a altora, după interesele și stările lor de spirit,

Ci real, în armonie cu sufletul, cunoscîndu-se ceea ce este și slab și tare?

Omul… cît de multă lumină și soare,

Talent, maiestrie și luciu…

Dar nu știe să se bucure de ele nici la el, nici la alții…

Pentru că i s-a spus de mic că nu este bine

Să vadă ce este bun în el

Ca să nu se mîndrească…
Și el, omul, era destinat să strălucească

Să poată valorifica fiecare fibră a complexității excepțional de superbe a ființei sale.

Și să aducă bucurie.

Da, e cazul să strălucească…

MBTI- un instrument foarte bun in a-ți valorifica tot ce este mai bun în tine.

Voci versus Voce…

Prin multitudinea de voci,

In mijlocul zgomotului lumii

Si strigatelor mute ale inimii mele

Ajuta-ma sa stau lipita de Tine.

Printre sunete stridente ale confuziei,

Scirtiit al viselor naruite,

Vorbe cintate ale criticilor egoisti

Ajuta-ma sa aud vocea Ta blinda.

Cind lumea-si vocifereaza in cor de falseturi

Nulitatea valorii mele

Si absurditatea relatiei mele cu Tine

Ajuta-ma sa te caut si mai mult.

Printre voci deranjante ale pseudo-prietenilor,

Cu toata straduinta falsa de bine a celor, ce ma cearta,

Cind praf a ramas din pacea din mine,

Ajuta-ma sa Te caut…

In mijlocul autotradarii, lasind pe altii sa-mi spuna ce e rau si ce bine in jur

Si in mine,

Oricit de mult praf nu ar fi in inima mea,

Si cit de mult  nu mi-ar veni sa stranut in incercarea de a face curatenie in ea,

In mijlocul fricii

Si uneori si neplacerii de a ma cunoaste pe mine,

Prezenta Ta transformatoare,

Cu vocea Ta blinda si plina de farmec si iubire

Aduce lumina asupra tainelor inimii mele,

Ascunse chiar si de mine,

Si ma elibereaza de poverile fricii de a-mi recunoaste motivatiile absurde.

Apoi simt ca sunt om ca toti oamenii:

Supus fricilor si bulversarilor,

Care nu ma mai mira

Si nici nu ma impiedica sa ma cred normala

Cit si pe cei din jur.

In mijlocul dragostei, atentiei si acceptarii Tale

Tu, spunindu-mi ca sunt minunata,

Toata indoiala dispare

Si inima isi gaseste odihna si vindecare

In placerea prezente Tale…