După o decizie dificilă

Această postare o datorez Doamnei Nata Albot, care a scris personal și profund despre religie recent. Apreciez mult stilul ei explorator și curajul de a fi ea însăși, de a fi responsabilă inclusiv pe sufletul și căutările ei după Divinitate. Deși presupun că nu ne regăsim în aceleași viziuni despre Dumnezeu, cred că este mult mai sinceră și mult mai plăcută lui Dumnezeu, decît ceea ce oferă mulți religioșii: pseudo-perfecțiune, reguli sufocante și o imagine a unei Divinități departe de a fi personală, atrăgătoare, atotcuprinzătoare și iubitoare.

Recent am luat o decizie să nu mă implic oficial în subiecte controversat-discriminatorii pe fundal de religie și legea-antidiscriminare, să nu iau parte nimănui în luptele,

care frămîntă societatea, pentru că nu vreau să risc să creez o imagine falsă a unui Dumnezeu impersonal, plin de rigori și nebun după perfecțiune sau a unei Divinități impersonale, care nu are verticalitate, maleabile după cum vor mușchii noștri. Trebuie să mărturisesc că riscului a fost expus în primul rînd sufletul meu. Tot mai învăț să valorific sufletul meu…

Țin să menționez că mi s-a dat foarte greu o astfel de decizie.  Știu că nu mă potrivesc nici într-o tabără de gîndire. Dacă sincer, mă speria tare singurătatea,  care urma să se producă după. Mă speriau, de fapt multe lucruri: de la frica de probleme în carieră, pînă la predarea anatemei de către biserică. Însă eu mi-am ales calea mea. Calea MEA.  Și mă simt mult mai bine astfel, chiar cu riscul, pe care însfîrșit mi l-am asumat că nu voi găși o  comunitate creștină, pe care o caut, riscul, verbalizat, de altfel crud, de unul din foștii mei lideri religioși. Ma speriat mult, dar îi dau dreptate. Însă nu mă mai tem de asta. Dimpotrivă, cred că am scăpat de mulți oameni și medii nepotrivite și am făcut loc pentru alții: mai sinceri, mai imperfecți, mai căutători după autentic, înclusiv în raport cu Divinitatea.

Cred că am  mai și învățat să nu îmi mai fie frică de ce decid. Și nu mai contează că unii mari profesioniști mă iau peste picior din cauza credinței mele și mă văd prin prisma prejudecăților lor față de cei, ce cred în Dumnezeu, și nici că sunt numită în culise eretică  de către creștini din cauza viziunilor mele referitor la ce este religie și credință.

Cred că fiecare are drumul lui catre  cunoașterea Divinității, pînă se regăsește în iubirea și accaptarea necondiționată și vindecătoare a Lui. Ma bucur că la Dumnezeu nu se merge cu hurta, sablonat, ci individual si personal, intim. Sunt convinsă că El apreciaza cel mai mult o inimă sinceră cu El. Cel, care a creat diversitatea de culori, de note, de păsări, animale și mirosuri, oare a fost așa de narrow-minded să închidă ochii la diversitatea, profunzimea, ba și la dimensiunea complexă a dramei și a traumelor sufletelor umane? Nu mi-L imaginez să intre cu bocancii în sufletul meu, să mă deposedeze de coroana responsabilității spirituale prin a-i face pe alții mai responsabili și cu mai mult discernămînt referitor la intimitatea mea cu El.

Nu sunt perfectă, dar nici nu cred că nu am ce să schimb în viața mea. Însă mă bucur că El este Acela, Care mă cheamă iar să fiu eu însămi și să Îi  ofer loc LUI, și nu oamenilor, care pe drept sau pe nedrept se numesc ai Lui, în sufletul meu. Asta schimbă totul. Asta mă schimbă pe mine. În rest totul e șubred și neînsemnat. Un lucru îmi doresc: să rămînă El, vocea Lui, călăuzirea Lui, înțelepciunea și discernămîntul Lui prioritate pentru viața mea. Mereu… Deși nu reușesc, știu că această dorință a mea Îl face să se arunce după mine, cînd mă pierd în mulțimea labirintelor vieții și vocilor din jur.

Nata, meditația la lucrurile astea mi-a adus lacrimi pe obraz. Mi-ai anintit încă odată ce este valoros cu adevărat.

Interesant și fascinant este modul, în care Dumnezeu folosește oamenii simpli, muritori, nu cu pagoane bisericești, să se atingă de sufletele umane.

Mi-ai amintit de un cintec a lui Amy Grant “Better than an Halleluaj”. Mersi mult!

P.S. Nu cred că religioșii mă vor înțelege. Dar e ok. Important că eu mă înțeleg Și EL

I’ve learned…

 

I’ve learned that life is too short to spend it on violence and superficiality

I’ve learned that better to smile, even when the situations are not smiling to you

I’ve learned not to pay back to evil with evil, as  my spirit is the citadel of God’s love and I always can share love.

I’ve learned  to answer with confidence and boldness, when I am threatened

I’ve learned to show grace to mean people as they might regret one day what they do

I’ve learn that suffering is creating the best masterpiece out of my heart and that if God has a plan, He will raise me up in front of those, who make me suffer

I’ve learned that God is the Master of my life and that my dreams are modeled by Him towards His best will

I’ve learned that it is better to suffer in silence rather than to look for justice and understanding  in front of those, who don’t care

I’ve learned that my feelings are important tools and guides for a better understanding of myself and the reality, while they are a bad master.

I’ve learned that I can’t be defeated by Satan, as  God’s love will alway have the last word in my life

I’ve learned that people can’t destroy my life, my happiness and my future, as God’s will is a perfect solution to any situation, I face

I’ve learned that it is better to give up a shattered dream to see God’s dream and a higher horizons for my life

I’ve learned that my talents are treasured highly by God and that He didn’t play games, when He gave them to me, nor that I have a right to give them up or to exchange them for the low standarts or opportunities, that don’t deserve me or don’t engage my talents on higher levels, I can imagine for the moment.

I’ve learned that even if I feel weak, I am still strong enough to live according to God’s will

I’ve learned to to talk and listen to Him, even if/when I fail

I’ve learned that obedience to the Lord is stretching me, even if it is not comfortable and that in the end it brings higher pleasures, than the ones I give up for the moment.

I’ve learned that the essence of this life is love in all its’ complexity.

I’ve learned that I don’t understand many things in life, no matter how many academic degrees I have and how high is my position in society.

I’ve learned that my value is complete and it was designed by God in a unique way, when He created me, and that I don’t have to look for external resources to feel more valuable. The only things, that hinder it from me, are my  and others’ limiting and confusing thoughts.

I’ve learned that all the talents, I have , are not equal to those, I already see in me and that there is room for new discoveries.

I’ve learned that it is better to make huge effort and to take time to understand myself, rather than to act for the sake of acting.

I’ve learned that my inner world is the highest treasure, I possess and that I am responsible to guard it.

I’ve learned that I can’t change people, I can change only myself and that when I change it is most likely that their attitude will change too

I’ve learned that if I really want something, I can get it, but the best thing is to ask God to give me His best gifts, as they are mind -blowing

I’ve learned to live my life simply, but not simplistic

I’ve learned that God considers my wishes to the smalles detailes and that He makes them true in a way, which transcends my intelligence, ability to make them real and my posessions and that it is His extravagant love to me.

I am still learning… I like to learn