Am căutat iubirea….
Ceva, ce mi-a atins inima astăzi.
„
Am cautat iubirea ca pe-o cetate sfînta
ca pe un cer de cîntec în lumea de dureri.
Am dat navala-n lume spre tot ce ochiu-ncînta.
Si-am întîlnit durerea. Dar cerul nicaieri.
Am cautat iubirea ca patrie voioasa
ca pe-un pamînt edenic de pace troienit,
sa spun odata clipei: “Ramîi, esti prea frumoasa!”
Si-am strabatut pamîntul, dar pace n-am gasit.
Am cautat iubirea ca pe un cer al firii.
Si-am vrut sa-i ies în cale cu ramuri de finic,
sa sorb din cupa lumii nectarul fericirii.
Si-am spart în tandari cupa, caci n-am gasit nimic.
Am cautat zadarnic. Dar într-o primavara,
am întîlnit în cale deodata un drumet.
Pe umerii Lui trudnici purta o grea povara,
o sarcina de zdrente si cioburi fara pret.
Trecea pe-o cararuie întîmpinînd batjocuri,
lasînd sa-i rupa cîinii din haina cîte-un fald.
Urca pe colti de stînca. Si-n urma Lui, pe-alocuri,
vedeai pe piatra rece sclipiri de sînge cald.
Si totusi în privire avea un cer de taina
cum n-am vazut în lume în ochii nimanui.
Si-am vrut sa-i smulg povara. Dar am cazut cu spaima,
caci mult prea grea era povara Lui.
M-am ridicat degraba si L-am ajuns din urma
sa aflu ce comoara în sarcina a strîns.
Dar am simtit ca viata ca de-un prapad se curma,
cînd am privit prin zdrente cutremurat de plîns.
Caci se vedea-n comoara un clocot ca de cloaca,
un clocotit de drojdii, un spumeg de scursuri.
Tot ce-i murdar si putred în lumea asta-ntreaga
vuia strivind grumazul sarmanei Lui fapturi.
-Dar unde duci straine povara Ta ciudata,
povara de osînda sub care-atît Te-apleci?
am întrebat, drumetul. Si El mi-a spus în soapta:
-Spre apele uitarii, ca s-o arunc pe veci…
-Dar tu, vorbi strainul, urcînd încet privirea,
dar tu pe cine cauti înnourat si crunt?
-Eu… am soptit în sila, eu… cautam iubirea…
-Iubirea? … fu raspunsul strainului: Eu Sunt…”
Autor – Costache Ioanid
Priorități: altruism –>activism civic–> dezvoltarea durabilă –>…politica

…Poate că știi, poate că nu faptul că eu conduc Asociația Obștească “Altruism”. Și poate că știi, sau poate că nu știi că acest cuvînt înseamnî grijă, dragoste necondiționată. Și poate că mai știi că motoul nostru este “Arta de a face binele”, iar misiunea este să ajutăm indivizii, organizațiile, instituțiile de stat, politicienii, funcționarii publici, bisericile, organizații internaționale, etc.,. să face binele cu cap și cu calitate.
În campania aceasta am decis să ajutăm un grup de entuziaști din or. Rezina, și din or. Comrat, care vor să ajute familiile vulnerabile, ONG-ul “Copil, Comunitate, Familie”, care lucrează cu copiii, care ajung în familii în urma dezinstituționalizării din orfelinate, și cu care vom vizita orfelinatul pentru copiii cu deficiențe în învățare din r. Leova, cu ONG-ul Emanuel din s. Step-Soci, care lucrează cu copiii din familii vulnerabile și pe 24 dintre care i-am adus la capitală pentru distracție, și cu Departamentul Instituții Penitenciare, de la care am auzit drama copiilor din penitenciarul pentru minori din or. Lipcani.
Partea cea mai veselă însă, schimbul cadourlor pe zîmbete, urmează!
Vrei să facem binele împreună? Noi, ca cetățeni responsabili, fără să așteptăm ca cineva să se gîndească pentru noi?
Următoare idee de a face binele, care trebuie să prindă viață, e ta, indiferent că e o idee pentru a face binele unui individ, unui grup de oameni, unei comunități sau țării întregi!
Fii altruist, ajută-ți țara! Merită, incearcă!
Legile, pe care nu le observăm
Astăzi particip la acest eveniment. Revin cu impresii.
A fost un dialog constructiv, cu vorbitori de excepție.
M-a impresionat discursul vorbitorului Dr Petru Negură, intitulat “Stat versus biserică”. Mi-a fost interesantă jonglarea cu diferențele dintre termenii modernizare-modernitate, secular-secularizare, discursul concentrîndu-se pe istoria preluării puterii de către stat de la biserică și a factorilor, ce au contribuit la aceasta, inclusiv în istoria unor țări musulmane, precum Turcia.
M-a impresionat și discursul despre rolul practic al bisericii în formarea personalității integre a dlui Valeriu Nistor. Pragmatic, practic, convingător. Poate că aș pune în dezbatere rolul specific al bisericii, însă idea integrității ca și cerință pentru succes in afacerile s. XXI este excepțională. Mi-a plăcut idea de a nu cădea tentației de a merge pe căi scurtate.
A fost impresionată și profunzimea cunoașterii realităților, legate de percecuția credincioșilor în fosta URSS în discursul Dlui Michael Bourdeaux. O parte din istoria vieții mele a fost atinsă…
Mi s-a părut interesant firul logic Dnului Alex Cosmescu, care a stipulat că odată cu aducerea creștinismului la nivel de putere națională în Roma, s-a ajuns la jonglarea cu credința ca și concepte, pe cînd creștinismul la origine era bazat pe acțiune. Parțial sunt deacord cu idea că se deteriorează ceva, cînd se jonglează cu idea credinței , ajunse la putere. Totuși eu aș zice că acțiunile creștinilor tot din credință erau izvorîte. Nu putem spune că primii creștini nu aveau concepte, la care aderau. Pînă la urmă faptele sunt cauzate de oarecare gîndire. Eu as zice că s-a depersonalizat credința prin a i se oferi putere, iar aceasta a dus la inactivitate. De altfel, Iisus spunea “Credința fără fapte este moartă”. Concluzia? Nu e plăcută. Credința ca putere în masă este o credință moartă. Vă place sau nu, protestanții au dreptate, se cere o responsabilitate individuală, care miscă indivizii, creînd comunități, și fiind activi.
E naivă idea vorbitorului, că ar dori să existe o comunitate, care l-ar hrăni și ar avea grijă de el, dacă ar avea nevoie, deși din păcate unele comunități creștine se lasă abuzate de unii cetățeni. A nu se uita, totuși, că nu se formează comunitățile sănătoase pe seama altora, fiecare ar trebui să contribuie. În același timp, cred că idea prezenței unui mediu, unde ne-am simți în siguranță, tuturor ne-ar surîde. Aș fi vrut să aud astăzi cum creăm astfel de comunitate. Ne-ar costa, de altfel. Iisus a zis “Despărțiți de Mine nu veți putea face nimic”. Deci, înțeleg că o comunitate creștină, la care toată lumea visează, este o comunitate de oameni, care își recunosc dependența lor de Dumnezeu. Probabil, că societatea contemporană nu dorește să audă, mai ales cei, care ar dori să beneficieze pe seama comunității creștine fără a oferi aceeași grijă față de aproapele la rîndul lor. Dar idea necesității creștinismului radical m-a inspirat mult!
Aș recomanda vorbitorilor la tematică să se uite mai profund la corectitudinea interpretării, pe care o dau textelor Biblice, uneori au fost incoerențe între semantica textelor menționate și culoarea, cu care s-a jonglat în interpetarea lor. Discuțiile însă au fost importante și de la fiecare vorbitor am putut să iau ceva pentru mine. Mersi mult celor ce m-au invitat.















Comentarii recente