După o decizie dificilă

Această postare o datorez Doamnei Nata Albot, care a scris personal și profund despre religie recent. Apreciez mult stilul ei explorator și curajul de a fi ea însăși, de a fi responsabilă inclusiv pe sufletul și căutările ei după Divinitate. Deși presupun că nu ne regăsim în aceleași viziuni despre Dumnezeu, cred că este mult mai sinceră și mult mai plăcută lui Dumnezeu, decît ceea ce oferă mulți religioșii: pseudo-perfecțiune, reguli sufocante și o imagine a unei Divinități departe de a fi personală, atrăgătoare, atotcuprinzătoare și iubitoare.

Recent am luat o decizie să nu mă implic oficial în subiecte controversat-discriminatorii pe fundal de religie și legea-antidiscriminare, să nu iau parte nimănui în luptele,

care frămîntă societatea, pentru că nu vreau să risc să creez o imagine falsă a unui Dumnezeu impersonal, plin de rigori și nebun după perfecțiune sau a unei Divinități impersonale, care nu are verticalitate, maleabile după cum vor mușchii noștri. Trebuie să mărturisesc că riscului a fost expus în primul rînd sufletul meu. Tot mai învăț să valorific sufletul meu…

Țin să menționez că mi s-a dat foarte greu o astfel de decizie.  Știu că nu mă potrivesc nici într-o tabără de gîndire. Dacă sincer, mă speria tare singurătatea,  care urma să se producă după. Mă speriau, de fapt multe lucruri: de la frica de probleme în carieră, pînă la predarea anatemei de către biserică. Însă eu mi-am ales calea mea. Calea MEA.  Și mă simt mult mai bine astfel, chiar cu riscul, pe care însfîrșit mi l-am asumat că nu voi găși o  comunitate creștină, pe care o caut, riscul, verbalizat, de altfel crud, de unul din foștii mei lideri religioși. Ma speriat mult, dar îi dau dreptate. Însă nu mă mai tem de asta. Dimpotrivă, cred că am scăpat de mulți oameni și medii nepotrivite și am făcut loc pentru alții: mai sinceri, mai imperfecți, mai căutători după autentic, înclusiv în raport cu Divinitatea.

Cred că am  mai și învățat să nu îmi mai fie frică de ce decid. Și nu mai contează că unii mari profesioniști mă iau peste picior din cauza credinței mele și mă văd prin prisma prejudecăților lor față de cei, ce cred în Dumnezeu, și nici că sunt numită în culise eretică  de către creștini din cauza viziunilor mele referitor la ce este religie și credință.

Cred că fiecare are drumul lui catre  cunoașterea Divinității, pînă se regăsește în iubirea și accaptarea necondiționată și vindecătoare a Lui. Ma bucur că la Dumnezeu nu se merge cu hurta, sablonat, ci individual si personal, intim. Sunt convinsă că El apreciaza cel mai mult o inimă sinceră cu El. Cel, care a creat diversitatea de culori, de note, de păsări, animale și mirosuri, oare a fost așa de narrow-minded să închidă ochii la diversitatea, profunzimea, ba și la dimensiunea complexă a dramei și a traumelor sufletelor umane? Nu mi-L imaginez să intre cu bocancii în sufletul meu, să mă deposedeze de coroana responsabilității spirituale prin a-i face pe alții mai responsabili și cu mai mult discernămînt referitor la intimitatea mea cu El.

Nu sunt perfectă, dar nici nu cred că nu am ce să schimb în viața mea. Însă mă bucur că El este Acela, Care mă cheamă iar să fiu eu însămi și să Îi  ofer loc LUI, și nu oamenilor, care pe drept sau pe nedrept se numesc ai Lui, în sufletul meu. Asta schimbă totul. Asta mă schimbă pe mine. În rest totul e șubred și neînsemnat. Un lucru îmi doresc: să rămînă El, vocea Lui, călăuzirea Lui, înțelepciunea și discernămîntul Lui prioritate pentru viața mea. Mereu… Deși nu reușesc, știu că această dorință a mea Îl face să se arunce după mine, cînd mă pierd în mulțimea labirintelor vieții și vocilor din jur.

Nata, meditația la lucrurile astea mi-a adus lacrimi pe obraz. Mi-ai anintit încă odată ce este valoros cu adevărat.

Interesant și fascinant este modul, în care Dumnezeu folosește oamenii simpli, muritori, nu cu pagoane bisericești, să se atingă de sufletele umane.

Mi-ai amintit de un cintec a lui Amy Grant “Better than an Halleluaj”. Mersi mult!

P.S. Nu cred că religioșii mă vor înțelege. Dar e ok. Important că eu mă înțeleg Și EL

Am căutat iubirea….

Ceva, ce mi-a atins inima astăzi.

„Am cautat iubirea ca pe-o cetate sfînta
ca pe un cer de cîntec în lumea de dureri.
Am dat navala-n lume spre tot ce ochiu-ncînta.
Si-am întîlnit durerea. Dar cerul nicaieri.

Am cautat iubirea ca patrie voioasa
ca pe-un pamînt edenic de pace troienit,
sa spun odata clipei: “Ramîi, esti prea frumoasa!”
Si-am strabatut pamîntul, dar pace n-am gasit.

Am cautat iubirea ca pe un cer al firii.
Si-am vrut sa-i ies în cale cu ramuri de finic,
sa sorb din cupa lumii nectarul fericirii.
Si-am spart în tandari cupa, caci n-am gasit nimic.

Am cautat zadarnic. Dar într-o primavara,
am întîlnit în cale deodata un drumet.
Pe umerii Lui trudnici purta o grea povara,
o sarcina de zdrente si cioburi fara pret.

Trecea pe-o cararuie întîmpinînd batjocuri,
lasînd sa-i rupa cîinii din haina cîte-un fald.
Urca pe colti de stînca. Si-n urma Lui, pe-alocuri,
vedeai pe piatra rece sclipiri de sînge cald.

Si totusi în privire avea un cer de taina
cum n-am vazut în lume în ochii nimanui.
Si-am vrut sa-i smulg povara. Dar am cazut cu spaima,
caci mult prea grea era povara Lui.

M-am ridicat degraba si L-am ajuns din urma
sa aflu ce comoara în sarcina a strîns.
Dar am simtit ca viata ca de-un prapad se curma,
cînd am privit prin zdrente cutremurat de plîns.

Caci se vedea-n comoara un clocot ca de cloaca,
un clocotit de drojdii, un spumeg de scursuri.
Tot ce-i murdar si putred în lumea asta-ntreaga
vuia strivind grumazul sarmanei Lui fapturi.

-Dar unde duci straine povara Ta ciudata,
povara de osînda sub care-atît Te-apleci?
am întrebat, drumetul. Si El mi-a spus în soapta:
-Spre apele uitarii, ca s-o arunc pe veci…

-Dar tu, vorbi strainul, urcînd încet privirea,
dar tu pe cine cauti înnourat si crunt?
-Eu… am soptit în sila, eu… cautam iubirea…
-Iubirea? … fu raspunsul strainului: Eu Sunt…”

Autor – Costache Ioanid

Priorități: altruism –>activism civic–> dezvoltarea durabilă –>…politica

Reflecții la sfîrșit de etapă de colectare de fonduri pentru campania “Un zîmbet pentru un copil”

Poate că ai văzut postările noastre pe Facebook, poate nu (www.facebook.com/zimbete).

 Sper totuși că îți vor fi interesante gîndurile mele la sfîrșit de această etapă, după ce am comunicat cu sute de copii și părinții lor, desenînd pe față cetățenilor mici, superbi al țării noastre inimioare, fluturași, plasa lui Spiderman, fulgi (mult doriți de toți, reali!), etc.

 Cred că este simbolic faptul că fără a planifica, am avut astazi în vizită la Shopping MallDova de către doi tineri frumoși: un domn de 25 ani din Rusia și o domnișoara de 24 ani din Italia, frate și soră, care cîndva au fost  beneficiari în primul meu mega-proiect pentru copiii din familii vulnerabile, Clubul “Fericirea”.  A fost cel mai emoționant moment al zilei: să mă întîlnesc cu ei și să și primesc donație de la cei, pentru care cîndva colectam fonduri!

 Dar a fost și trist momentul: pe de o parte, mă doare că s-au realizat tinerii în afara țării și, ca frați trebuie să fie aruncați de soartă în diferite colțuri ale lumii…

Și totuși, etapa de colectare de fonduri pentru copiii, care se vor bucura de atenția noastră, mi-a adus multe emoții pozitive. A fost cea mai plină de emoții pozitive perioadă de cînd m-am întors din SUA. Is încurajată enorm să cred în abilitatea oamenilor noștri de a se descurca și de a avea grijă de semenii lor. Am avut exemple de generozitate excepționale! Oameni, pe care nu îi cunosc și care nu mă cunosc, au adus bani, jucării, haine (NOI!!!) pentru campanie. Cît și prietenii mei, și cei pe care îi cunosc, au donat sume semnificative și au motivat alte persoane să facă la fel. Nici nu știu cine sunt susținătorii, mai bine zis partenerii noștri! Știu sigur însă că oamenilor din țara întreagă și diasporei îi pasă de semeni. Oare nu este frumos acest lucru?

Mulțumesc mult Centrului “Meteora” (www.meteora.md), care învață tineretul să facă bine în țara asta. Am avut voluntari minunați de acolo, care au făcut o treabă bună! Fără nici o remunerare, tinerii au lucrat cu dedicare  cîte 8 ore pe zi, unii dintre ei uitînd și să mănînce! Mulțumesc, Sveta, Tatiana, Nadia, Artur, Aleona, Evelina, Daniel! Pe unii nici nu îi cunosc, pentru că erau aduși de prietenii lor… Mulțumim mult de tot!

Am avut un timp extraordinar și cu vizitatorii Centrului Comercial  ”Shopping MallDova” (www.shoppingmalldova.md, mulțumim gazdelor pentru faptul, că ne-au primit  așa cum eram, gălăgiosi și uneori cu idei mai puțini fezabile regulilor lor). Copiii, familiile întregi desenau împreună! Ei și alți vizitatori, chiar și un pictor,  s-au bucurat de ceea ce am oferit noi, cît și de oportunitatea de a dona ciocolată, bani, cărți, chiar și jocuri electronice pentru cei mai puțin fericiți ca noi! A fost excepțional! O mare de pozitiv, zîmbete și grijă față de aproapele!

Ei să nu zic că mai si erau scepticii în jur, care ne mai aruncau cîte o “pastilă” de genul: nimic nu o să ajungă la copii. Am fi vrut să putem să îi asigurăm că ne pasă și ducem evidența la fiecare jucărică, fiecare ciocolată și fiecare leuț primit, cît și personal vom oferi în mîni cadourile copiilor, că vom face poze și le vom plasa pe pagina noastră pe  Facebook www.fb.com/zimbete . Dar oamenii au fost duri și nu le-a păsat să știe aceasta, ci să arunce “pastile” doar. Dar în rest, nu avem de ce să ne plîngem. A fost frumos!

DECI, SE POATE!…

Deși sunt descurajată după priviri mai profunde asupra realităților și intervențiilor de dezvoltare în R. Moldova, totuși mai sper… Sper

Un tip nou de distracție cu toată familia!

că nu sunt singura, care cred următorul lucru…

… Odată ce NOI, și nu străinii, vom avea grijă de săracii noștrii, de domeniile slabe ale R. Moldova  (incepînd cu  elaborarea proiectelor de dezvoltare și a politicilor la inițiativa NOASTRĂ, și nu a organizațiilor și intereselor străine), vom fi înconjurați cu binele ca și țară. Oare nu asta ne dorim? Este și receta lui Dumnezeu: “Ti s-a aratat omule ce este binele si Domnul cere de la tine sa faci dreptate, sa iubesti milostenia si sa umbli cu smerenie inaintea Domnului tau” (Mica, 6, 8). Deci, situația din țara noastră e responsabilitatea NOASTRĂ!

Am și o adresare către cei, care au putere de influiență strategică (politicieni și funcționari, oameni de afaceri și lucrători  naționali ai organizațiilor internaționale, etc): haideți să fim NOI stăpîni în casa noastră pe inițiative noi și procese de dezvoltare. Ajunge atîta mînă întinsă la străini și investiții fără a ne gîndi la durabilitate și la ceea ce va fi cu R. Moldova în 20-50 ani.  În fața noastră stă responsabilitatea să combatem prezicerile sociologice că în 50 ani vom dispărea ca țară. Avem nevoie de o minune. Si minunea aceasta este garantată prin asumarea responsabilității. Pînă nu se va dezvolta în țară sentimentul de stăpînire (nu știu cum să traduc mai bine cuvîntul din l. engleză “ownership”) peste situația în țară și sentimentul că NOI creem viitorul nostru, nu UE, SUA, Rusia și mai nou China, etc, nu avem șanse mari de schimbare cu adevărat…

…Poate că știi, poate că nu faptul că eu conduc Asociația Obștească “Altruism”. Și poate că știi, sau poate că nu știi că acest cuvînt înseamnî grijă, dragoste necondiționată. Și poate că mai știi că motoul nostru este “Arta de a face binele”, iar misiunea este să ajutăm indivizii, organizațiile, instituțiile de stat, politicienii, funcționarii publici, bisericile, organizații internaționale, etc.,. să face binele cu cap și cu calitate.

În campania aceasta am decis să ajutăm un grup de entuziaști din or. Rezina, și din or.  Comrat, care vor să ajute familiile vulnerabile, ONG-ul “Copil, Comunitate, Familie”, care lucrează cu copiii, care ajung în familii în urma dezinstituționalizării din orfelinate, și cu care vom vizita orfelinatul pentru copiii cu deficiențe în învățare din r. Leova,   cu ONG-ul Emanuel din s. Step-Soci, care lucrează cu copiii din familii vulnerabile și pe 24 dintre care i-am adus la capitală pentru distracție, și cu Departamentul Instituții Penitenciare, de la care am auzit drama copiilor din penitenciarul pentru minori din or. Lipcani.

Partea cea mai veselă însă, schimbul cadourlor pe zîmbete, urmează!

Vrei să facem binele împreună?  Noi, ca cetățeni responsabili, fără să așteptăm ca cineva să se gîndească pentru noi?

Următoare idee de a face binele, care trebuie să prindă viață, e ta, indiferent că e o idee pentru a face binele unui individ, unui grup de oameni, unei comunități sau țării întregi!

Fii altruist, ajută-ți țara! Merită, incearcă!

Legile, pe care nu le observăm

Astăzi particip la acest eveniment. Revin cu impresii.

A fost un dialog constructiv, cu vorbitori de excepție.

M-a impresionat discursul vorbitorului  Dr Petru Negură, intitulat “Stat versus biserică”. Mi-a fost interesantă jonglarea cu diferențele dintre termenii modernizare-modernitate, secular-secularizare, discursul concentrîndu-se pe istoria preluării puterii de către stat de la biserică și a factorilor, ce au contribuit la aceasta, inclusiv în istoria unor țări musulmane, precum Turcia.

M-a impresionat și discursul despre rolul practic al bisericii în formarea personalității integre a dlui Valeriu Nistor. Pragmatic, practic, convingător. Poate că aș pune în dezbatere rolul specific al bisericii, însă idea integrității ca și cerință pentru succes in afacerile s. XXI este excepțională. Mi-a plăcut idea de a nu cădea tentației de a merge pe căi scurtate.

A fost impresionată și profunzimea cunoașterii realităților, legate de percecuția credincioșilor în fosta URSS în discursul Dlui Michael Bourdeaux. O parte din istoria vieții mele a fost atinsă…

Mi s-a părut interesant firul logic Dnului Alex Cosmescu, care a stipulat că odată cu aducerea creștinismului la nivel de putere națională în Roma, s-a ajuns la jonglarea cu  credința ca și concepte, pe cînd creștinismul la origine era bazat pe acțiune. Parțial sunt deacord cu idea că se deteriorează ceva, cînd se jonglează cu idea credinței , ajunse la putere. Totuși eu aș zice că acțiunile creștinilor tot din credință erau izvorîte. Nu putem spune că primii creștini nu aveau concepte, la care aderau. Pînă la urmă faptele sunt cauzate de oarecare gîndire. Eu as zice că s-a depersonalizat credința prin a i se oferi putere, iar aceasta  a dus la inactivitate. De altfel, Iisus spunea “Credința fără fapte este moartă”. Concluzia? Nu e plăcută. Credința ca putere în masă este o credință moartă. Vă place sau nu, protestanții au dreptate, se cere o responsabilitate individuală, care miscă indivizii, creînd comunități, și fiind activi.

E naivă idea vorbitorului, că ar dori să existe o comunitate, care l-ar hrăni și ar avea grijă de el, dacă ar avea nevoie, deși din păcate unele comunități creștine se lasă abuzate de unii cetățeni. A nu se uita, totuși, că nu se formează comunitățile sănătoase pe seama altora, fiecare ar trebui să contribuie. În același timp, cred că idea prezenței unui mediu, unde ne-am simți în siguranță, tuturor ne-ar surîde. Aș fi vrut să aud astăzi cum creăm astfel de comunitate. Ne-ar costa, de altfel. Iisus a zis “Despărțiți de Mine nu veți putea face nimic”. Deci, înțeleg că o comunitate creștină, la care toată lumea visează, este o comunitate de oameni, care își recunosc dependența lor de Dumnezeu. Probabil, că societatea contemporană nu dorește să audă, mai ales cei, care ar dori să beneficieze pe seama comunității creștine fără a oferi aceeași grijă față de aproapele la rîndul lor.  Dar idea necesității creștinismului radical m-a inspirat mult!

Aș recomanda vorbitorilor la tematică să se uite mai profund la corectitudinea interpretării, pe care  o dau textelor Biblice, uneori au fost incoerențe între semantica textelor menționate și culoarea, cu care s-a jonglat în interpetarea lor. Discuțiile însă au fost importante și de la fiecare vorbitor am putut să iau ceva pentru mine. Mersi mult celor ce m-au invitat.