Poate oare biserica uni societatea, domnilor?
Am citi recent stirea despre conferinta, pe care a organzat-o Mitropolia in 16 noiembrie la tema “Predarea religiei în școală – factor de consolidare a societății”.
Din pacate nu pot fi deacord nici cu titlul conferintei, si nici cu frazele, rostite de catre Mitropolit si de catre Prim-Ministru. Si iata de ce.
Din punct de vedere a invataturii lui Iisus, functia, pe care o proclama vorbitorii sus mentionati, se refera si are sens doar pentru cei, ce imbratiseaza invatatura Sa. Are sens de unitate idea doar intre persoanele, care cred in Iisus si care Il cunosc. Jonglarea cu idea in alt context este o erezie teologica. Dar este si un asalt la libertatea omului de a alege, darul, pe care le-a oferit Dumnezeu oamenilor.
Daca studiem invatatura lui Iisus, vedem cit de radicala era ea, si cita controversa si dezbinare in societate au adus afirmatiile despre Sine. Personal cred ca ceea ce spunea Iisus era si este Adevar, dar nu cred ca aceste invataturi le covin tuturor. Si pentru asta sunt mai multe motive. Despre ele altadata. Doar pot spune ca factorii sunt de natura multipla.
Cred ca rolul bisericii in societate este sa aduca mesajul de dragoste, vindecare si transformare a sufletului, mesajul, baza caruia niciodata si nicaieri in istorie nu a fost unanim acceptata de societati.
De asemenea, termenul arhaic de inbisericire, cu care a jonglat Preasfintitul, imi aduce aminte si de metodele arhaice de cucerire a societatilor in numele credintei, metodele, care nu au nici un fel de conexiune cu invatatura si comportamentul lui Iisus.
Dintre toate aspectele ale invataturii Sale, pot sa subliniez ceea ce imi place la nebunie: credinta e o chestie individuala si relatia cu Dumnezeu nu se face in grup (desi creste in mediul crestin sanatos, condus dupa principiile lui Iisus pentru comunitate crestina). Interesul individual, autentic de a-L cunoaste este singurul factor, care poate fi promovat de biserica. In rest is demagogii de interes. Cu tot respectul. Mai mult fata de Premier, care oricum este fain. Sper sa nu ma dezamagesc.
Biserica Ortodoxa din Moldova: senzatii tari… ca la comunisti…
Astazi am participat la intilnirea cu IPS Mitropolit al Moldovei Vladimir, organizat de catre ThinkMoldova (www.thinkmoldova.eu). Desi stateam la dubii sa merg sau nu, fiind si obosita, totusi am mers.
Cind am ajuns, se discuta aspectul studierii religiei in scoli, despre referendul si dece ar trebui toti sa studieze ortodoxia… Din cite inteleg eu, este o initiativa a Mitropoliei Moldovei de a duce ortodoxia in mase si, dupa cum s-a exprimat IPS Vladimir, de a nu mai lasa loc sectelor din strainatate sa activeze…
M-a indignat ca s-a facut referinta la catolici doar in context negativ, cit si la ceilalti, fiind numiti secte… Interesant, de cite ori ortodocsii pleaca in SUA, isi aduc aminte ca americanii sunt sectanti? Doar is baptisti majoritari… Sau cind pleaca in Italia la serviciu, isi aduc aminte despre faptul ca italienii sunt catolici?
In sala erau si reprezentanti ai comunitatii evreiesti, si protestanti (cel putin eu
)… Nu am rezistat, m-am ridicat si mi-am exprimat indignarea ca nu ar trebui sa fie toti neortodocsii pusi in oala sectarismului. Am zis ca sunt a IV-a generatie de protestanti din tara si nu cred ca meritam sa avem abordarea de a fi restrictionati indirect prin introducerea ortodoxiei, ca materie obligatorie si nici sa fim numiti secte… Nu cred ca am reusit sa-mi duc gindul pina la capat si sa fiu explicita, deoarece am avut emotii si eram prea indignata…
Ca replica am fost sfatuita, ca nu este nimic rau sa studiez ortodoxia…. Nu stie domnul, ca deja studiasem… Facusem un curs de teologie comparata la facultate, fapt, pentru care sunt foarte multumita, pentru ca m-a ajutat nu odata.
“Suntem prea buni cu totii”, s-a exprimat IPS Vladimir, referindu-se la faptul ca au fost lasati si altii sa co-existe… E o afirmatie dura, sectariana si lipsita de respect, dupa parerea mea. Comunista, daca vreti…
Un lucru bun, pe care totusi l-a spus Mitropolitul, este ca el lupta pentru comunitatea lui religioasa, si nu este impotriva ca si altii sa lupte pentru a preda religia in scoli pentru copiii lor. Cred ca alte comunitati crestine, cit si comunitatea evreiasca, etc, ar trebui sa isi puna serios problema si sa se autosesizeze de aceasta initiativa pentru a asigura drepturile copiilor, parintii carora nu sunt ortodocsi. Mai rau e de parintii atei (glumesc): se pare ca oricum ar trebui sa aleaga ceva sa li se predea copiiilor lor… Poate, ateismul???
Insa, daca serios, in toata zarva asta vad un pericol de instignare la ura religioasa, ceea ce nu ne face bine deloc… Ce fel de democratie, domnilor? Vom vedea noi, ce se va face in sali de clasa, cind copiii celor ce cred altfel, vor fi pusi in situatia sa se comformeze… Nu se vrea oare o forma de zombare, ca la comunisti atunci, cind se vrea o singura perspectiva sa fie pusa in capul mesei, pentru a-i dezavantaja deliberat pe altii??? Si asa stam slab cu gindirea critica…
In alta ordine de idei, cred ca e o lupta cu morile de vint toata initiativa asta. Avind in vedere cite persoane din Moldova lucreaza, calatoreste in strainatate, cu avansarea internetului, chiar daca ar vrea Mitropolia sa limiteze accesul oamenilor la viziuni diferite asupra credintei, acestia din urma oricum se ciocnesc pe viu cu catolicismul si protestantismul, etc. E un scenariu prost regizat… Mai bine ar studia tendintele moderne si ar sluji societatii, deoarece prin statului sau si credibilitatea sa, Biserica Ortodoxa din Moldova mai mult ca altele, ar fi putut sa aduca mari schimbari si ar fi fost in stare sa abordeze multe probleme ale tarii in spiritul de dragoste crestina. Oricum, tendintele sunt diferite, si Biserica Ortodoxa iar pierde teren… De altfel, sunt onorata sa cunosc citiva preoti, care sunt slujitori cu adevarat si citeva comunitati ortodoxe, care chiar isi traiesc menirea de a fi comunitati…
Sa revin la sedinta clubului
, ca m-am apucat sa visez
.
M-a indignat atitudinea unor radicali ortodocsi din sala referitor la protestul, care va avea loc in data de 2 mai, organizat de catre comunitatea LGBT. Ei ziceau, ca sunt gata sa iasa in strada, cit si IPS Vladimir a zis ca daca trebuie va iesi si el pentru a protesta. Insa culmea e ca enoriasii s-au pronuntat ca sunt gata sa aplice si forta fizica, asugurindu-l pe IPS Vladimir, ca sunt totdeauna gata… chipurile, faceti-ne doar semn… In concluzie, vom avea show de mare zile in 2 mai! Si, din cite stiu eu, toate 3 camere video de la Privesc.eu vor fi gata sa faca transmisiuni live al acestuia. Aveti grija sa nu scapati!
Insa, daca serios, nu miroase a bine … Precis, vor fi violente!
Sedinta nici nu a durat acele doua ore programate, fapt, care denota insuccesul acesteia de a crea un climat de incredere si de discutie relaxanta. Si cred ca in mare parte e vina IPS: nu era pregatit sa faca fata diversitatii ori asta este el – nu stie sa creeze acel climat.
La sfirsit, la iesire din sala am vazut citiva participanti, care incercau sa concluzioneze si inteleaga care a fost totusi miezul aceastei sedinte… Pot sa spun doar atit: indignarea nu a fost doar a mea…
P.S. Vreau sa spun ca ador ideea baietilor si fetelor de la Think Moldova. Artur (http://blog.gurau.md/), ca moderator, ai fost la inaltime! Doar ca astazi vorbitorul nu a fost pe masura. A fost prea superficial si prea departe de conceptul de dialog si de Think, din pacate… In acest context, nu stiu, daca ortodoxia in forma ei actuala din R. Moldova e un semn al mindriei ca e cultul majoritar al tarii noastre…
Discutia intreaga o veti gasiti la http://privesc.eu/Arhiva/788/Think-Moldova–iPS-Vladimir
Concluziile va apartin…











Comentarii recente