Omul…

O fărîmă de infinit,

strecurată în albia limitată a timpului

Încearcă să trăiască.

Are vise, folosește smailikuri pe rețele sociale, își dorește Ipad

Și suferă.

Uneori în realitatea sa colorat-incoloră

Se aude o voce

Cu tembrouri insonore

“Cine sunt eu?

Ce fac, de ce fac și pe cine să cred,

cînd e vorba de mine?

Să aibă dreptate colegul, ce rîde de bucurie, că reușește să afirme ca e mai deștept ca mine, înjosindu-mă?

Sau șoferul ce țipă la mine că lovesc prea tare ușa la rutieră și că va trebui să achit pentru un lacăt stricat?

Sau Oleg Brega, ce zice să am curaj?

Unii îmi spun că sunt geniu, alții mă calca-n picioare

Viața e un incendiu sau poate ea oare fi o oază cu vînt dulce de mare și soare?

Vreau relaxare, dar vreau și forțare, vreau umilință, dar vreau și valoare.

Cîntecul meu e un cînt de căință în timp ce o parte din mine e rebelă…

Cînd voi reuși să mă las de cuvinte sau să le învăț pe cele potrivite

Ca să pot exprima ce sunt eu?

Viața dictează prea multe cuvinte, însă …

Vreau să cunosc cît mai mult, să țin minte

Dar cine sunt eu?…”

În mijlocul frînturilor de idei despre sine

Omul se pierde, lăsînd să-l osînde

Familia, care îi zice că nu-i bun de una de alta,

Și fata, ce-alege să fie cu altul.

Crezînt că acestea sunt normă… și e realitatea crudă despre sine…
Multe se-ntreabă, trăind, omulețul,

Simțindu-se mic între voci și povețe

Vocea lui însă demult este stinsă

Poate e cazul să fie aprinsă?
Să înceapă să creadă în sine, să-și zidească el singur

Părerea despre sine, ce să aibă valoare?

Să învețe ce este aprecierea auntentică a lui

Nu a altora, după interesele și stările lor de spirit,

Ci real, în armonie cu sufletul, cunoscîndu-se ceea ce este și slab și tare?

Omul… cît de multă lumină și soare,

Talent, maiestrie și luciu…

Dar nu știe să se bucure de ele nici la el, nici la alții…

Pentru că i s-a spus de mic că nu este bine

Să vadă ce este bun în el

Ca să nu se mîndrească…
Și el, omul, era destinat să strălucească

Să poată valorifica fiecare fibră a complexității excepțional de superbe a ființei sale.

Și să aducă bucurie.

Da, e cazul să strălucească…

MBTI- un instrument foarte bun in a-ți valorifica tot ce este mai bun în tine.

Viata…pacea…religia in scoli… nu e vorba de un film a-la Batman…

Din “Peaceful warrior”

Viața are doar trei reguli și deja le știi.
- Paradoxul, umorul și schimbarea.
- Paradoxul.
- Viața e un mister. Nu risipi timpul, încercând să o înțelegi.
- Umorul.
- Să ai întotdeauna simțul umorului, în special față de tine. Eo forță cum nici nu-ți imaginezi.
- Schimbarea.
- Să știi că nimic nu ramâne la fel.

Numai am terminat sa ma uit la filmul “Peaceful warrior”. Asa, de dimineata pe racoare. Titlul contradictoriu al acestui film trezise interes in mintea mea. Cum poti sa lupti si cum poti sa pui cuvintul “pace” alaturi?

In incercarea de a ghici raspunsul la intrebarea mea, am ales sa ma uit anume la acest film din colectia de filme de pe DVD-ul primul luat in incercarea de a scapa de plictis si neliniste din inima mea…

Trebuie sa recunosc, ca traiesc o perioada bulversata, plina de emotii dulce-acrisoare si destul de intensa. Nu tot timpul a fost asa. Insa, in tot procesul asta incontrolabil al vietii, ma urmareste o frica… frica de a nu lua decizii, care ar stirbi din fericirea mea…

Incercind sa ma temperez in mijlocul ritmului nebun al vietii si sa imi fac timp pentru a evalua in ce directie o apuc eu sau, mai bine zis, subconstientul meu, am zis ca destul de bine ar fi sa mai ascult ce ar zice un om experimentat, intelept, despre viata mea si ceea ce mi se intimpla. Si, deoarece nu prea am pe cineva, care ar sti/ar putea sa ma asculte si sa ma ghideze, m-am pornit sa caut un film. De data asta am vrut film (alta data prefer predici, carti si alte resurse audio).

Si nu am dat in bara in alegerea mea. Desi initial, cind am dat de titlul filmului, ma gindeam ca subiectul va fi legat de lupta de a face binele, cum o facea Batman… Insa m-am inselat. Si in acelasi timp m-am bucurat ca subiectul nu este acesta, pentru ca fantasmele a-la Batman din start pica testul realitatii. E mult mai dificil sa stii sa-ti traiesti viata intr-un mod extraordinar fara capacitati supranaturale, cu greseli si cu limitari.

Si tocmai despre asta e filmul: alegeri aiurite, emotii nestapinite, vise alimentate de motivatii pseudovaloroase, cit si o viziune absolut neconstientizata asupra vietii, bazata pe impulsuri, care are, de altfel, o putere nebuna.

E un film despre transformare, despre un luptator pasnic, pasnic pentru ca nu e in razboi cu lumea, ci e in razboi cu sine insusi, si lupta pentru pace nu in lume, ci pentru pace cu sine insusi. E o lupta. Am inteles din film, sau mai bine zis, am constientizat, ca pacea interna ni se da prin lupta. Nu este un sentiment, asa de mult cautat in practici occidentale, si nici o stare, pe care o contempleaza multi crestini in incercarea de a se ruga. Pacea ni se da prin lupta cu noi insine si una apriga.

Am mai invatat ca pacea este o traire tare subreda. Nu se instaureaza in inima odata pentru totdeauna. Are foarte multi inamici. Si mai ales atunci, cind esti foarte activ, cind is foarte multe de facut, cind evenimentele vietii te solicita cel mai mult, te poti trezi ca ea te paraseste. Chiar in momentele, in care ai nevoie de ea cel mai mult. De fapt, cred ca noi o parasim.

Dece pleaca pacea? La fiecare persoana cred ca e un raspuns aparte. Voi incerca sa punctez dece am lasat-o eu. Mai nou, ocupindu-ma de tot amalgalmul nou de evenimente, legate de predarea obligatorie a “Bazelor Ortodoxiei” in scoli, m-am trezit confruntata cu mai multe situatii, cu mai multe caractere, cu mai multe atitudini.

As vrea sa punctez doar una. Deoarece sunt pentru prima data participanta la astfel de evenimente, mi-am trait nesiguranta din plin. Si e normal sa te simti in nesiguranta, cind faci ceva pentru prima data. Am incercat sa ghidez sentimentul meu spre a invata de la cei mai tari din rindurile colegilor meim pe care ii admir si sa fiu atenta si sa veghez la pasul meu.

Am invatat si am actionat. Normal, ca emotional am fost provocata. Trebuia sa am curajul de a spune lucrurilor pe nume asa, cum credeam eu, dar fara manipulari (pentru ca nu cred ca manipularea e demna de mine, desi ma tot incearca), in pofida sfidarilor, sa fac fata  nesigurantei mele, prejudecatilor fata de motivele mele de a ma implica in toata zarva asta, si mai nou si replicilor sfidante, de injosire si tratare la mina a doua din partea  unor oameni, in fata carora mi-am permis sa fiu sincerca, cind am simtit nesiguranta.  E destul de neplacuta toata treaba asta…

In  mijlocul acestor trairi m-am trezit destul de deprimata… Ma intrebam dece? Uitindu-ma la film, am inteles dece. Is prea multe ambitii in jur. Si am fost si eu infectata de ele. Pe undeva m-am prins in lantul luptelor externe, lasind adrenalina altora sa-mi stirneasca si adrenalina mea. Am prins falsul dorintei de a controla, de putere a altora, de victorie cu orice pret. Uitindu-ma la film, mi-am dat seama de inselaciunea inimii, care ma pastea. Am reusit sama opresc in fata ispitei de a lansa un proces mental nebun de creare a ideilor si strategiilor, care sa imi dea beneficii aici si acum.

M-am oprit. Nu mai vreau control, victoria nu mai este scop. Toate actiunile mele le privesc ca si o miscare ferma, o calatorie prin viata cu motivatii sigure si nobile, care acuma trece prin subiectul zgomotos al predarii obligatorii a religiei in scoli. Insa nu as vrea ca acest subiect si aceasta portiune de drum sa-mi dirijeze viitorul. Si nici spiritele, ce bintuie in jur si incearca sa ma traga de partea lor. Nu vreau ca subiectul hot sa imi creeze dependente.

Voi ramine sa lupt, lasind ca lupta cu mine insumi sa-mi fie prioritate. Si voi renunta la orice, ce m-ar slabi din aceasta prioritate. Vreau calea vietii mele sa fie trasata in asa fel, incit, raminind 1:1 cu mine insumi, sa fiu mindra de mine si de motivele, carora le-am permis sa ma miste inainte in viata. Aceasta si este prietenia cu pacea, lupta pentru pace.

Slava, puterea si banii  is ispitele mele… A oricui, care intra in procese de genul asta… Ele fura pacea…

Imi pare rau sa vad atitia oameni, care si-au tradat pacea…. Asa de multi am vazut mai nou…  Imi pare rau, dar mai am si eu de invatat aici…Nu sunt mai buna ca nimeni din ei… Tendintele firesti le am la fel ca si ei… Ma bucur ca le constientiezez… Si nici asta cred ca nu e meritul meu, ci a lui Dumnezeu, care vegheaza la viata mea…

Notite pe foite-1: depasirea vorbelor si atitudinilor dureroase

CE AI FACE…

daca te-ai trezi ca persoana, la care tii, iti spune cit de insuportabil/a esti?

daca  intentiile din dorinta de a ajuta si de a face persoana sa zimbeasca sau sa fie mai bucuroasa  ar fi etichetate drept ceva lipsit de esenta?

daca ai incerca sa oferi tot ce ai mai bun si la ce te pricepi, iar ca rezultat ai fost etichetat de nesinceritate?

daca tot binele, ce l-ai facut, este uitat si in loc primesti fraza ca esti de plins?

daca toti in jur sunt buni, doar tu esti tratat cu respingere, doar pentru ca stii sa iti faci viata mai frumoasa si sa nu te plingi pentru lucrurile, care nu se rezolva prin lacrimi?

etc…

Iti spun ce fac eu…

pling, in primul rind. Vreau in primul rind sa imi scot toata durerea din suflet.

Apoi caut sa ma refac emotional si sa imi restabilesc sentimentul valorii si de frumos printr-un mesaj pozitiv printr-o sursa din afara, fie aceasta o carte, o predica a unui om, care este sanatos emotional sau un film/emisiune TV ori radio (un exemplu de ceea ce folosesc eu gasesti aici: http://www.podfeed.net/episode/462+-+Dont+Let+People+Label+You/2511422)

Dupa ce ma refac, trebuie sa verific, daca nu am amaraciune in suflet si dorinta de rau, de razbunare. Daca este asa,  spre binele sanatatii mintale ale mele, ii dau liber  din inima mea si iert, facindu-mi mie bine, in primul rind

Si apoi imi pun intrebarea: ce as putea face, ca sa evit astfel de situatii pe viitor.

Toate acestea le presor cu rugaciune ca Dumnezeu sa ma ajute sa ies mai puternica si mai biruitoare din aceasta incercare…

Cit despre impacare, s-ar putea sa fie loc pentru ea, s-ar putea si nu… nu e cazul sa aruncam “margaritare la porci”, insa nici sa fim insensibili la disponibilitatea persoanei de a depasi urmarile greselilor din partea ei, daca au loc astfel de eforturi, dar nici sa nu ne grabim cu solutii la dureri profunde…

Recent, am patit-o cu o persoana… is la faza de lacrimi si cautare de restabilire… Voi fi ok, stiu asta Is o victorioasa, nu-s o victima.