Daca ar fi să lupt pentru un drept al omului, as lupta pentru dreptul la experiență individuală cu Transcendentul

Îmi place să discut despre sistemele personale de valori și despre conceptele religioase și filosofice, pe care le îmbrațișează oamenii. Discuțiile acestea mă formează, aruncîndu-mă  în marea îndoielilor, pe care o privesc ca și oportunitate de a găsi noi răspunsuri profunde la întrebarea de ce eu cred ceea, ce cred.

Recent am avut discuții cu reprezentanții a cel puțin trei curente filosofico-existențial-religioase cu absolut diferite concepte despre lume și viață. O persoană se declara satanistă, cealaltă căuta răspunsuri la zbateri personale și întrebări profunde în practici orientale. Ambele persoane aș zice că își ancorează conceptele despre lume și viață în idei și în practici, fără să lase loc  evaluarii cît de profund răspund ele la nevoile lor interne. Dar este și asta parte din proces de căutare a unor răspunsuri. Și mă bucur că el are loc. Sper doar ca ei să fie suficient de sinceri, ca să recunoască, dacă mai sunt în căutare a ceva mai profund sau au găsit ce căutau. Deseori însă, fiind flămînzi, ne alimentăm cu încercările noastre de a găsi ceea, de ce avem nevoie în loc să fim persistenți și cu discernămînt, dacă ceea, ce am găsit este ceea ce cu adevărat căutam.  E o tendință, ce poate fi manifestată în multe domenii din viață.

O atenție aparte însă merită discuția mea cu persoana a treia, care  se declară a fi experimentată în a transcrie creștinismul în realitățile și viața modernă, oferindu-le celor din jur conceptele lui bogate și promovînd cu înțelepciune importanța  fenomenului credinței. Pe undeva mă intersectez mult cu această persoana. Ma pasionează și pe mine același lucru, însă mă regăsesc trăind un conflict: am impresia ca  ceva îmi scapă, dacă rămîn doar la asta.

Mai nou am impresia că pot deveni trend printre unii creștini discuțiile despre valori morale și despre beneficiile pentru viața de zi cu zi a creștinismului, ca și un sistem de concepte profunde și sănătoase.  Este fascinant faptul, că Dumnezeu nu ține înțelepciunea Sa doar pentru unele elite sau clanuri, ci ea se regăsește și este descoperită mai mult sau mai puțin fiecărui om. Sunt profund convinsă că toți posedam frînturi din înțelepciunea divina, indiferent de ce concepte despre lume și viață îmbrățișăm.

Pe de altă parte, creștinismul pentru mine nu este doar un set de valori, pe care le îmbrățisăm.  Dacă ar fi așa, cred ca tuturor le-ar fi plăcut creștinismul. E pufos și nepretentios. Is idei, cu care poti sau nu fi deacord. E simplu. E dreptul omului de a crede, de a îmbrățișa idei interesante și de a genera idei noi. Și e frumos. Mă întreb însă, dacă putem egala creștinismul doar cu un set de idei superbe (sau mai puțin, pentru unii), care servesc beneficiul nostru…

Mă regăsesc căutînd ceva mai mult. În adîncul sufletului meu zăresc profunda, flămînda, neastîmpărata și provocător de isteață îndrăzneala de a afirma: “Lăsați-mă și pe mine să interacționez eu Dumnezeu, dacă există! Nu-mi dictați ce trebuie să cred, lăsați-mă să experimentez!”

Nu sunt flămîndă după idei, ce mișună în jur, is suprasaturată. Vreau o atingere a Transcendentului, care să îmi facă sufletul să vibreze, să-mi vorbească ceva, ce se referă doar la mine. Vreau o interacțiune personala cu El. E prea mult, prea îndrăzneț, prea rebel? Poate, însă asta îmi doresc. Îmi pare rău, însă, dacă sincera mea exuberanță îi face pe unii să se simtă necomfortabil.

Sufletul meu e al meu, și e prea mult praf în el datorită faptului, că în încercarea de a fi respectuoasă cu toate ideile,  mă trezesc că respectul meu este abuzat și că ideile unora îmi sunt băgate cu violență pe gît, umbrind dorinta mea nesațioasă dupa experiențe personale cu  Transcendentul.  Trebuie să existe ceva mai mult, dincolo de șiruri de idei, cu care jonglăm!

Mă întreb cît de mult se valorifică însă acel respect față de dreptul la relația mea personala, unicală și secreta pealocuri cu Dumnezeu. Cit de mult se cunoaște acest drept și cît de mult  se respecta acesta în discuții, acțiuni, relaționări sau chiar la nivel de decizii la nivel de stat. Presupun ca acest lux îl pot oferi altora doar cei, ce îl trăiesc individual…

În opinia mea, dreptul la această experiență  ne este oferit de Însuși Dumnezeu și e cel mai mare privilegiu pentru o ființă umană.  Acest drept ne este absolut asigurat de El. Însă mă deranjează profund pretențiile unora de a abuza de acest drept prin a fi înlocuitorii falsi al experienței noastre cu Dumnezeu, cît și momentele, în care  noi nu suntem responsabili pe dreptul nostru și benevol, în mod periculos și nesănătos, permitem altor persoane sau ideilor să substituie experienta noastră personală cu Dumnezeu. Motive, din care acest fenoment e foarte răspindit sunt multiple. E o temă pentru un articol aparte.

De ce eu cred că dreptul la experiențe  individuale cu Dumnezeu ne este asigurat? Răspunsul la întrebarea aceasta este bine cunoscut, însă nu tuturor le place și nu este, sau mai bine zis, nu poate fi valorificat și cuprins totalmente de către noi.  Acest drept ne-a fost asigurat de către Acela, care se declară exclusivist a fi o Singura cale spre Dumnezeu. El ne transmite mesajul că accesul la Dumnezeu este liber și este personal și  necondiționat. Și nu pentru ca El este asa de impersonal și cu accesibilitate ieftină și fără substanță și verticalitate, ci pentru că El a achitat accesul scump, dar fără pretenții ulterioare, ci din dragoste pentru noi, asteptînd vulnerabil reciprocitate.

În tendința modernă de a acomoda toate ideile, ce mișună referitor la Transcendent, se pare ca profunzimea planului lui Dumnezeu în suferința și dragostea lui Iisus, care și este Dumnezeu, ramîne în umbră. Pare a fi prea simplă, pînă la deranj pentru unii. Mă întreb de ce.  Părerea mea e că sunt interese la mijloc: de viață comodă, de putere, politice, economice, etc.  Celor, ce abuzează de alții prin interesele lor, nu le convine ca omul să se folosească de resurse pentru lumea lui internă, oferite necondiționat și care îl fac mai mult decît biruitor.

Mai este loc și pentru sincere autoamagiri în încercarea de a fi noi înșine, considerînd, că Transcendentul constrînge libertatea umană.  Acest lucru se întîmplă datorită îmbrățișării conceptelor eronate despre Dumnezeu și/sau interacțiunea cu El, cît și despre viață la general.

Pe de altă parte, se mai ajunge și la extrema diluării mesajului de dragoste necondiționată a lui Dumnezeu, mai ales a rolului unical și a autorității lui Iisus de dragul de a acomoda toate concepte despre lume și viață, uitînd sau nedescoperind încă faptul, că avem nevoie profundă de experiențe vii cu El și nu de  jocuri de concepte.

Nu putem spune ca nu contează conceptele, întrebarea este de unde vine sursa lor de autoritate…

Deși Iisus era destul de direct, pînă la deranj, cînd afirma exclusivitatea Sa,  se pare ca unii creștini moderni ar face orice pentru a nu se confrunta cu situația, în care să fie considerați nebuni/fanați/prea religioși, etc.  datorită a ceea ce cred. Prea mult conteaza opiniile în ziua de azi. Mă întreb de altfel, cît de fascinant și de folos ramîne Iisus, care îi acomodează pe toți, este draguț cu toții și nu are de spus nimic, ce ar provoca.

Reflecțiile mele despre discuțiile din această săptămînă mă duc cu gîndul la planul lui Dumnezeu de dragoste necondiționată, dar nu ieftină, care nu costă nimic. Totul costă. Pe cineva îl costă ceea, de ce putem beneficia gratis. Deși există multe lecții utile pentru viață, practici benefice pentru trup și suflet în alte concepte despre lume și viață, nicăieri nu avem modelul de acces la nenumăratele bogății spirituale, oferite necondiționat și pe seama Alcuiva. Peste tot trebuie să depui efort să obții ceva. Da, efortul tău este important. Însă este diferentă dintre efort și sacrificii din dragoste pentru a avea experiențe și pentru a-L cunoaste pe Dumnezeu și puterea Lui transformatoare, și efortul, depus pentru a merita ceea, la ce El afirmă ca avem deja acces: iubirea Lui.

Istoria iubirii si suferinței lui Iisus încă mă fascinează, mă cutremură și mă copleșește. Simplitatea, puterea de a fi vulnerabil si disponibilitatea Lui față de cei din jur mă inspiră și ma face să doresc sa am mai mult puterea de a iubi și de a ierta, ca El. Admir și prețuesc mult faptul, ca El mi S-a oferit să mă iubească și să mă ierte, ca să pot să fiu o mică reflecție a acestei mari iubiri și iertării pentru cei din jur. Încă mai învăț însă, că singura, care contează în această lume, este dragostea. Dragostea, care nu costă nimic, dar care pe cineva il costă.  Cred ca acest mesaj e singurul, oferit lumii, care este cel mai puternic, mai transformator și mai profund, care ar fi fost oferit vreodată. Însă Dumnezeul vulnerabil și suferind nu este atrăgător tuturor, și nici valoarea iubirii. De aceea se ajunge la lupte de idei și la căutări de idealuri, care par a fi că Il substituie.

Presupun ca interlocutorii mei din saptamîna aceasta au motivele lor de a îmbrățișa concepte și valori, care sunt mai importante pentru ei, decît Transcendentul ca Persoana și relația cu El și respectul dreptului fiecărui individ la experientă cu El…

Combinatie fatala: Dodon si securitatea nationala, branding Moldova si demnitar protestant …

Am citit recent scrisoarea lui Igor Dodon despre evanghelicii ca fiind pericol pentru securitatea nationala, etc. Aberatii! Despre care securitate vorbeste el? Despre ce ideologie, cu care vin ajutoarele in tara? Problema nu este in ideologie, cred, ci in faptul ca prea mult in singe ne sta spiritul de cersetori. Asta afecteaza tara, asta afecteaza viitorul nostru. Si asta Dl Dodon nu vede…

De fapt, cel mai mult ma deranjeaza si ma doare faptul, ca mai ales in SUA, comunistii, cit au fost la putere, nu au lucrat deloc la promovarea tarii. Ambasada modesta si ca cladire si ca eforturi precedente a avut putine sau deloc activitati de promovare a Moldovei in SUA, mai ales pe coasta de Nord-Vest (99,99% din oficiali, oameni de afaceri, etc, cu care intru in contact, imi pun aceeasi intrebare “Where is Moldova?”). Ma intreb de ce? Tot din frica aia, mentionata de catre Dl Dodon, de a fi “infectati” cu o alta gindire? Comunism pur, care isi stie slabiciunea: demagogia de “NOI” mai presus de “EU”, in care loveste crunt crestinismul autentic. Nu le convine domnilor comunisti, ca oamenii sa stie, ca au valoare si importanta si ca pot sa fie verticali si pozitivi.

Protestantii la noi in tara nu au fost niciodata bine priviti. E un fapt istoric. Desi, putini sau nimeni nu stie ca unul din demnitarii Moldovei a fost protestant si ca deschis primele scoli. M-a mirat insa sa citesc comentariile istoricilor contemporani la acest fapt: de fapt demnitarul respectiv nu a facut nimic important, pentru ca scolile lui nu au supravietuit mai mult, decit perioada conducerii sale, fiind distruse. Ce bine stim sa subminam faptele bune a celor, ce nu gindesc ca noi! E caracteristic noua, istoric! Tinem la ideologia, securitatea nationala, concepte pompoase, care in realitate nu au nici un substrat, pentru ca nimeni serios nu se ocupa de ele, pentru ca au interese in spate si pentru ca manifestarea demnitatii noastre, ca tara, pe plan mondial, este inca in faza incipienta si pentru ca nu avem profesionisti si strategii in domeniu.

Tarile capitaliste traiesc dupa alte standarte.  Este important ca oficialii moldoveni sa inteleaga odata ca mediul de afaceri, politicieni, academicienii, cei, ce sunt in serviciul public, cit si  ONG-urile din SUA functioneaza dupa alta logica. Daca stii doar sa te plingi si sa oftezi cit de grea e viata, sa stai cu mina intinsa, asteptind ajutorul cuiva, pe de o parte, iar pe de alta te dai important cu cuvinte si fraze generale in stil de Propaganda,  inseamna ca nu esti demn de parteneriate.

Unii se bazeaza pe diaspora. Insa diaspora deseori e concentrata pe a-si stabili viata in tara noua, deseori este o comunitate inchisa si nu are cum sa aiba capacitati de a promova tara pe loc. Domeniul acesta este pentru profesionisti, nu pentru femeile si barbatii, care sincer deseori cu ce pot, chiar mult mai mult decit pot, ajuta semenii lor in tara. De mentionat este faptul, ca multi din ei sunt protestanti, care is motivati de credinta lor sa faca lucruri nobile. Insa asta nu se considera a fi un fapt important. E atentat la securitate a tarii  si ideologii, ce pun tara in pericol, chipurile…

M-am ciocnit de lipsa de capacitate a diasporei in domeniul promovarii tarii. Sunt citeva minti sclipitoare, nu zic, care fac lucruri extraordinare, insa iar, cind tara isi va asuma responsabilitate pentru branding? Cred ca aceasta iresponsabilitate este unul din motivele, din care Moldova are o expunere slaba in SUA.

Exista (inca) avantajul faptului, ca lumea nu stie despre noi. Se pune intrebarea, daca tara noastra va intelege ca e cazul si timpul ACUM sa fie exploatata oportunitatea.

Este totusi de mentionat si de atras atentia guvernantilor faptul, ca tarile vecine au o politica agresiva in promovare, deseori mentionind avantajele sale pentru parteneriate, umbrind Moldova prin a descrie neajunsurile noastre.  M-am ciocnit si de asta. Ii pasa cuiva insa? Vede cineva in asta pericolul formarii imaginii negative, care apoi cu greu si mult efort se modeleaza spre pozitiv?

Vorbind despre Europa, avem si mai mult de lucru, pentru ca avem o perceptie negativa, care a fost foarte clar prezentata prin spotul publicitar negativ, facut tarii noastre pentru Eurovizion. I-am putea da in judecata pentru stirbirea imaginii. Problema este ca nu construim imaginea pozitiva si deci, nu avem ce apara. Pacat…

Se pune intrebarea, va considera guvernarea promovarea Moldovei importanta? Sau asa si vom sedea cu imaginea de tara cu mina intinsa si cu spirit de cersetori, asteptind ca nenea Sam sau altii sa aiba mila de noi?

E timpul pentru demnitate si verticalitate radicala, pentru pozitie ferma pe piata brandingului de tari!

ARISE, Moldova!

Poate oare biserica uni societatea, domnilor?

Am citi recent stirea despre conferinta, pe care a organzat-o Mitropolia in 16 noiembrie la tema “Predarea religiei în școală – factor de consolidare a societății”.

Din pacate nu pot fi deacord nici cu titlul conferintei, si nici cu frazele, rostite de catre Mitropolit si de catre Prim-Ministru. Si iata de ce.

Din punct de vedere a invataturii lui Iisus, functia, pe care o proclama vorbitorii sus mentionati, se refera si are sens doar pentru cei, ce imbratiseaza invatatura Sa. Are sens de unitate idea doar intre persoanele, care cred in Iisus si care Il cunosc.  Jonglarea cu idea in alt context este o erezie teologica. Dar este si un asalt la libertatea omului de a alege, darul, pe care le-a oferit Dumnezeu oamenilor.

Daca studiem invatatura lui Iisus, vedem cit de radicala era ea, si cita controversa si dezbinare in societate au adus afirmatiile despre Sine. Personal cred ca ceea ce spunea Iisus era si este Adevar, dar nu cred ca aceste invataturi le covin tuturor.  Si pentru asta sunt mai multe motive. Despre ele altadata. Doar pot spune ca factorii sunt de natura multipla.

Cred ca rolul bisericii in societate este sa aduca mesajul de dragoste, vindecare si transformare a sufletului, mesajul, baza caruia niciodata si nicaieri in istorie nu a fost unanim acceptata de societati.

De asemenea, termenul arhaic de inbisericire, cu care a jonglat Preasfintitul, imi aduce aminte si de metodele arhaice de cucerire a societatilor in numele credintei, metodele, care nu au nici un fel de conexiune cu invatatura si comportamentul lui Iisus.

Dintre toate aspectele ale invataturii Sale, pot sa subliniez ceea ce imi place la nebunie: credinta e o chestie individuala si relatia cu Dumnezeu nu se face in grup (desi creste in mediul crestin sanatos, condus dupa principiile lui Iisus pentru comunitate crestina). Interesul individual, autentic de a-L cunoaste este singurul factor, care poate fi promovat de biserica. In rest is demagogii de interes. Cu tot respectul. Mai mult fata de Premier, care oricum este fain. Sper sa nu ma dezamagesc.

Biserica Ortodoxa din Moldova: senzatii tari… ca la comunisti…

Astazi am participat la intilnirea cu IPS Mitropolit al Moldovei Vladimir, organizat de catre ThinkMoldova (www.thinkmoldova.eu).  Desi stateam la dubii sa merg sau nu, fiind si obosita, totusi am mers.

Cind am ajuns, se discuta aspectul studierii religiei in scoli, despre referendul si dece ar trebui toti sa studieze ortodoxia… Din cite inteleg eu, este o initiativa a Mitropoliei Moldovei de a duce ortodoxia in mase si, dupa cum s-a exprimat IPS Vladimir, de a nu mai lasa loc sectelor din strainatate sa activeze…

M-a indignat ca s-a facut referinta la catolici doar in context negativ, cit si la ceilalti, fiind numiti secte… Interesant, de cite ori ortodocsii pleaca in SUA, isi aduc aminte ca americanii sunt sectanti? Doar is baptisti majoritari… Sau cind pleaca in Italia la serviciu, isi aduc aminte despre faptul ca italienii sunt catolici?

In sala erau si reprezentanti ai comunitatii evreiesti, si protestanti (cel putin eu )… Nu am rezistat, m-am ridicat si mi-am exprimat indignarea ca nu ar trebui sa fie toti neortodocsii pusi in oala sectarismului. Am zis ca sunt a IV-a generatie de protestanti din tara si nu cred ca meritam sa avem abordarea de a fi restrictionati indirect prin introducerea ortodoxiei, ca materie obligatorie si nici sa fim numiti secte… Nu cred ca am reusit sa-mi duc gindul pina la capat si sa fiu explicita, deoarece am avut emotii si eram prea indignata…

Ca replica am fost sfatuita, ca nu este nimic rau sa studiez ortodoxia…. Nu stie domnul, ca deja studiasem… Facusem un curs de teologie comparata la facultate, fapt, pentru care sunt foarte multumita, pentru ca m-a ajutat nu odata.

“Suntem prea buni cu totii”, s-a exprimat IPS Vladimir, referindu-se la faptul ca au fost lasati si altii sa co-existe… E o afirmatie dura, sectariana si lipsita de respect, dupa parerea mea. Comunista, daca vreti…

Un lucru bun, pe care totusi l-a spus Mitropolitul, este ca el lupta pentru comunitatea lui religioasa, si nu este impotriva ca si altii sa lupte   pentru a preda religia in scoli pentru copiii lor. Cred ca alte comunitati crestine, cit si comunitatea evreiasca, etc, ar trebui sa isi puna serios problema si sa se  autosesizeze de aceasta initiativa pentru a asigura drepturile copiilor, parintii carora nu sunt ortodocsi. Mai rau e de parintii atei (glumesc): se pare ca oricum ar trebui sa aleaga ceva sa li se predea copiiilor lor… Poate, ateismul??? Insa, daca serios, in toata zarva asta vad un pericol de instignare la ura religioasa, ceea ce nu ne face bine deloc…  Ce fel de democratie, domnilor? Vom vedea noi, ce se va face in sali de clasa, cind copiii celor ce cred altfel, vor fi pusi in situatia sa se comformeze… Nu se vrea oare o forma de zombare, ca la comunisti atunci, cind se vrea o singura perspectiva sa fie pusa in capul mesei, pentru a-i dezavantaja deliberat pe altii??? Si asa stam slab cu gindirea critica…

In alta ordine de idei, cred ca e o lupta cu morile de vint toata initiativa asta. Avind in vedere cite persoane din Moldova lucreaza, calatoreste in strainatate, cu avansarea internetului, chiar daca ar vrea Mitropolia sa limiteze accesul oamenilor la viziuni diferite asupra credintei, acestia din urma oricum se ciocnesc pe viu cu catolicismul si protestantismul, etc.  E un scenariu prost regizat… Mai bine ar studia tendintele moderne si ar sluji societatii, deoarece prin statului sau si credibilitatea sa, Biserica Ortodoxa din Moldova mai mult ca altele, ar fi putut sa aduca mari schimbari si ar fi fost in stare sa abordeze multe probleme ale tarii in spiritul de dragoste crestina. Oricum, tendintele sunt diferite, si Biserica Ortodoxa iar pierde teren… De altfel, sunt onorata sa cunosc citiva preoti, care sunt slujitori cu adevarat si citeva comunitati ortodoxe, care chiar isi traiesc menirea de a fi comunitati…

Sa revin la sedinta clubului , ca m-am apucat sa visez .

M-a indignat atitudinea unor radicali ortodocsi din sala referitor la protestul, care va avea loc in data de 2 mai, organizat de catre comunitatea LGBT.  Ei ziceau, ca sunt gata sa iasa in strada, cit si IPS Vladimir a zis ca daca trebuie va iesi si el pentru a protesta. Insa culmea e ca enoriasii s-au pronuntat ca sunt gata sa aplice si forta fizica, asugurindu-l pe IPS Vladimir, ca sunt totdeauna gata… chipurile, faceti-ne doar semn… In concluzie, vom avea show de mare zile in 2 mai! Si, din cite stiu eu, toate 3 camere video de la Privesc.eu vor fi gata sa faca transmisiuni live al acestuia. Aveti grija sa nu scapati!  Insa, daca serios, nu miroase a bine … Precis, vor fi violente!

Sedinta nici nu a durat acele doua ore programate, fapt, care denota insuccesul acesteia de a crea un climat de incredere si de discutie relaxanta. Si cred ca in mare parte e vina IPS: nu era pregatit sa faca fata diversitatii ori asta este el – nu stie sa creeze acel climat.

La sfirsit, la iesire din sala am vazut citiva participanti, care incercau sa concluzioneze si  inteleaga care a fost totusi miezul aceastei sedinte… Pot sa spun doar atit: indignarea nu a fost doar a mea…

P.S. Vreau sa spun ca ador ideea baietilor si fetelor de la Think Moldova. Artur (http://blog.gurau.md/), ca moderator, ai fost la inaltime! Doar ca astazi vorbitorul nu a fost pe masura. A fost prea superficial si prea departe de conceptul de dialog si de Think, din pacate…  In acest context, nu stiu, daca ortodoxia in forma ei actuala din R. Moldova e un semn al mindriei ca e cultul majoritar al tarii noastre…

Discutia intreaga o veti  gasiti la http://privesc.eu/Arhiva/788/Think-Moldova–iPS-Vladimir

Concluziile va apartin…

Un WOW de la concertul “O viata mai buna”

Sincer, nu am avut asteptari mari… Din experientele mele precedente de concerte crestine, ma asteptam la un tipaj mai putin creativ si calitativ. Insa… m-am inselat.  Si pe aceasta cale vreau sa ii multumesc lui Vitalie Carabet (http://www.facebook.com/profile.php?id=688248404)  , care, din spusele prietenilor comuni, a muncit peste masura ca sa realizeze acest concert. Vitalie, ai fost extraordinar!  Mi-ai depasit asteptarile de 1000 de ori! Deci, se poate face ceva frumos si de calitate! Se poate iesi din formatul ca inima conteaza doar… si ca Dumnezeu, cica, nu se uita la calitate…

Din start mi-a placut cum era aranjata scena.  Nimic implus. Iar albastrul deschis ca si culoare de baza chiar ca te predispunea sa te gindesti la ceva pur si inofensiv. Totusi, aratind un pic mai saracacioasa, odata cu inceputul concertului, cu efectele de lumini si fum pornite, scena arata foarte bogat! Bravo celor ce s-au gindit la design. Sunetul a fost destul de bun (cu mici exceptii ), care a fost marcat si de interpreta din Ukraina Darina (aici gasiti cintecele ei), care a cintat in limba rusa.  Ador cintecele ei! Citeva ma cutremura oridecite ori le aud. Si, deoarece intr-un cintec mereu atrag atentia in primul rind la cuvinte (e ciudat lucrul asta, insa mi se intimpla ), nu pot sa nu le repet aici:

Cind Dragostea vine din Cer

Chiar si cel orb va vedea acest lucru

Ea nu are nevoie de caldura si piine

Ea este caldura si piinea

Si daca i s-ar propune sa mearga la Cruce

Ea o va urma cu siguranta

Dragostea e singura, care ne va salva

Da, doar dragostea!

(Cintecul in l.rusa poat4 fi vizualizat aici: http://bogtube.com/video/4c3a763a7e62d825349f)

Un WOW aparte a fost prestatia echipei teatrale de la organizatia “Tinerii pentru Cristos”.  Hey, ati fost nemaipomeniti! Si acuma, aducindu-mi aminte de voi, ma trec fiori! Ati jucat intr-un mod profesionist! Fara cuvinte, insa asa de profund, asa de graitor au fost aduse mesajul si atmosfera Pastelui!

(http://www.facebook.com/profile.php?id=1443858035) Ce m-a distrat Dl Valeriu Ghiletchi , parlamentarul nostru, cit si Presedintele Federatiei Europene a Bisericilor Baptiste, spunind bancul cu blonda in avion! A fost aproape de tineri prin glumele sale, cit si prin mesajul autentic, care a descris semnificatia titlului concertului “O viata mai buna”, accentuind modul, in care Dumnezeu poate sa ne o ofere.

(http://www.facebook.com/profile.php?id=100000450009191) Adi Gliga si trupa SOS Romania … E favoritul publicului Ady… Ii iubit de tinerii crestini din Moldova, nu am ce zice! Dupa aplauzele, cu care a fost intimpinat, asta pot spune.  Insa iata si opinia mea. Mi-au placut cintecele de inchinare, mai ales clasicul “Doamne, Numele-Ti inalt”, insa cred ca nu prea a fost in format… Era vorba de concert… iar mi sa parut ca era un mix de program mai bisericos (cu speech mult si mai putin lustruit, dupa parerea mea), de worship, cit si de citeva piese fainute alea concert… Cred ca era mai fain daca el se oprea la ultima doar… Are cuvinte asa de profunde in cintecelel lui . Fraza tare, care mi-a placut e “Taina inimi tale nu e o taina”, accentuind prin ea ca Dumnezeu stie tot ce e in inima noastra… De altfel, pentru mine acest fapt e o sursa de mare curaj de a comunica cu Dumnezeu… oricum, stie totul, oricum nu ma respinge… oricum ma asteapta sa comunic… Bravo, Adi pentru profunzime in text!

In alta ordine de idei, cred ca Darina, interpreta rusa, a reusit mai bine sa se mentina in format de concert. Iar lui Adi i-a reusit sa aduca o atmosfera de inchinare inaintea lui Dumnezeu cu toata sala. A fost superb sa vezi sute (sau mii???) de participanti la concert in sala Palatului arhiplina, cu totii cintind! Am avut un timp de inchinare extraordinar la ultimul cintec clasic (Doamne, Numele-ti inalt, mi se pare…), nu pot nega… Intr-adevar m-am inchinat, i-a reusit lui Adi sa ne duca in inchinare. E bravo in acest sens.

Cind e urmatorul concert? Vreau sa vin! Si dece sa nu si pun si umarul la organizare? Ma fascineaza sa fac ceva de calitate!

Moda impresionismului sau Mindria credinciosului de a se considera infailibil…

Cel neprihănit de şapte ori cade, şi se ridică” (Proverbe 24:16)

Nu stiu cum tu, insa eu recunsc ca am slabiciuni… Si unele din ele is urite mie… De altfel, ma confrunt cu ele nu odata… Si mereu sunt tentata sa cred ca valoarea mea se egaleaza cu ele. Sunt disperata, traiesc un sentiment de vina cumplit, cit si de rusine…  Uneori pun la indoiala ceea ce Dumnezeu face in viata mea, cit si dragostea Lui… Si asta, cred ca se intimpla din cauza ca atunci, cind cad, am tendinta sa uit de urmatoarele:

1. Nu am fost chemata sa traiesc viata crestina singura, cit de mult nu m-as da mare si tare ca is puternica

2. Toti oamenii duc lupta, insa la moda tot mai e imresionismul… Tin minte ca odata la o conferinta a dat un exemplu dur: societatea contemporana, si, de cele mai multe ori si mediile crestine, arata ca un domn, care e imbracat stilat, arata tare chipes, insa a facut pe el, dar ignora acest lucru. Adevarul e ca si cei din jur vad asta, insa tot il ignora… Si desi pe toti ii deranjeaza mirosul urit, totusi, toti joaca jocul ignorantei…

3. Dumnezeu ne apreciaza intentiile noastre si dorinta de a fi cu sufletul curat. Mai mult decit atit, un om corect, drept (sau in libaj arhaic, neprihanit) nu este cel ce bine stie sa impresioneze, ci cel, care cade si se ridica… Si se ridica de mai multe ori, ceea ce presupune mai multe caderi… Ce eliberatoare sunt realitatile Cerului…

4.  Nu trebuie sa ne masuram identitatea noastra in baza numarului de caderi… le acceptam, ne ridicam, scuturam praful de pe noi, ne legam ranile si mergem inainte. De 7 ori asa… apoi descoperim ca faptul ca ne-am ridicat mereu ne-a si adus virtuti noi in caracter. Deseori, insa, punindu-se accent pe o viata sfinta, se uita despre incurajarea, de care avem nevoie toti, cind am dat-o in bara… De altfel, statutul nostru de sfinti in acele momente nu ne este luat de Dumnezeu, insa noi, oamenii, suntem tentati sa ni-l luam sau sa ii lasam pe altii sa ni-l ia…

5. Fii blind cu tine, ca si Isus, atunci, cind cazi. El nu te bate, precum o fac parintii neintelepti, care il cearta sau il bat pe un copil pentru faptul ca s-a taiat sau a cazut… El te mingiie, pentru ca stie ca te doare… Si deseori, El are multe alte lucruri de spus , in timp ce tu, ca papagalul, te-ai fixat doar pe o idee…ideea slabiciunii tale…

6. Nu te plinge, ca ai cazut sau sa stai apasat de sentiment de vina. Personal cred ca sentimentul de vina, care dureaza mai mult de un minut, este daunator. Cred ca acesta ne este dat de Dumnezeu sa ne arate ca este ceva de reparat. Insa,  ai grija ca , in loc sa pui accent pe reparatie, refacere, vindecare, sa te complaci intr-un sentiment de vina…. nu vei rezolva nimic in acest fel… si sa stii, ca acesta pe multi ii macina, subtil, insa puternic… ceea ce este si un semn  al faptului ca este loc pentru a creste in a-L crede pe Dumnezeu ca El imediat, fara rezerve iarta. De altfel, este superb textul din Biblie, care zice ca BUNATATEA lui Dumnezeu ne indeamna la pocainta (nu frica de El, nu rusinea, nici macar durerea si ranile tale…). Think!

6. Fii diferit! Traieste cadoul nemeritat al dragostei lui Dumnezeu si lasa statutul tau de biruitor, pe care El l-a pus in tine, sa iti dicteze identitatea, chiar daca cei din jur au alta baza pentru identitatea lor si  se dau mari si tari datorita faptului ca au unele calitati sau stiu sa camufleze  ceea ce miroase urit.

7.  Invata sa te bucuri asa cum esti, pentru ca Dumnezeu se bucura de tine.

Plinge chirurgul inainte de operatie.

Ce ginduri ti-ar trezi un medic, care plinge, cind trebuie sa te opereze? Probabil, ca nu ai avea multa incredere in astfel de specialist.E prea de tot… In lumea nostra , plina de duritate si valori controversate, singurii care au prioritate, sunt cei ce stiu sa dea impresii…

Desi ca si curent in cultura, impresionismul nu mai e la moda, cred ca in viata e exact ceea ce se valorifica in societatea contemporana. Ne-am invatat sa ridem la comanda, sa plingem la comanda, sa compatimim, dupa caz si sa ne aratam ca ne pasa, doar pentru ca asa e jocul. Tre sa stii sa faci fata evenimentelor si obisnuintelor de imagine.

In mijlocul inconsecventelor si discrepantelor dintre ceea ce traim si manifestam, se pare ca bine ne-am adaptat si ni se pare ca obtinem ce dorim si creem impresii si celor din jur ca le dam ceea ce au nevoie pe plan emotional…

Desi…

In realitate, suntem foarte severi cu noi insine in incercarea de a nu lasa loc pentru exprimarea realelor trairi si pentru sinceritate. Cind nepasarea isi face loc in inimile noastre, in casele noastre, in societatea noastra, in rezultat avem superficialitate… Se duce undeva caldura din relatii, iar conexiunea se percepe ca si ceva ireal.

Ca rezultat, ne trezim ca ne este frica unii de altii, pentru ca ne e frica sa nu expunem inima noastra la falsul realitatilor lumii… Si nu degeaba, avind in vedere manipularile existente si realitatile artificiale…

Si totusi…

Ii multumesc lui Iisus ca atunci, cind trebuie sa opereze sufletul meu, pentru a-mi salva viata spirituala, pe care mi-a insuflat, o face cu atita compasiune autentica, incit simt pe obrajii mei caldura lacrimilor Lui din empatie si compasiune.  Si nu o face pentru ca asa trebuie, ci ma asigura ca ii pasa si il doarea cu adevarat durerea mea. As vrea sa fiu mai mult asemanatoare Lui in iubire….

Uneori simt ca mi se rupe inima, cind lucrez cu peroanele, care vin la mine la consiliere… Si, desi si acuma, dupa 15 ani dupa absolvire, in mintea mea suna fraza profesorului  ”Implicarea emotionala controlata!”, de atitea ori resimt durerea celor, pe care vreau sa ii ajut… Desi, asa cum un chirurg, care plinge, este greu de perceput, la fel si eu ma trezesc, ca nu sunt inteleasa…. In fine…

Invata-ma, Doamne, discernamintul sa pot diferentia falsul de realul in oameni. Si invata-ma tot mai mult sa fiu autentica, indiferent de cum sunt cei din jur…

Respect pentru diversitate nu ma impiedica sa-L urmez pe Iisus

Pe lumea asta sunt multe lucruri, realitati, cu care nu sunt deacord.

In acelas timp, ma gindesc ca daca voi fi disponibila sa accept cu respect ceea, ce nu este ca mine, as avea mai multe sanse pentru crearea dezbaterilor si dialogurilor constructive…

In tarile democratice demult exista cultura comunicarii intre oponenti. Uneori observ ca aceasta ajunge si la noi…

Insa comunicarea este foarte agresiva si pe un ton, ce denota multa nesiguranta…

Mi-aduc aminte cind pentru prima data am fost in postura de a discuta cu prietena mea pozitia mea radical opusa gindirii ei… Nu pot sa zic ca nu am avut emotii… Lupta din mine pe viata si moarte intre a spune adevarul si a pune in pericol relatia, era prezenta… Nu cred ca am ajutat-o insa foarte mult pe moment. Dece? Tocmai din cauza ca poate pe moment ii creasem un sentiment de urgenta in a-si schimba pozitia… Ceea ce reusisem pentru un timp… insa nu foarte mult… Dece? pentru ca:

1. Decizia de schimbare ii apartine persoanei.

2. O decizie reala este una personala, bazata pe argumentele proprii si normal ca ia timp…Fortarea lucrurilor aduce rezultate de scurta durata…

3. Nu cred ca  Dumnezeu este mai putin, decit mine, interesat sa ajute oamenii sa cunoasca Adevarul, Acesta fiind o Persoana, nu seturi de principii, dupa cum se crede…Deci, este important sa invat sa spun atit, cit este din dragoste. Fermitatea conteaza, insa aceasta fara dragoste, este un nimic…nu are valoare, nici in fata lui Dumnezeu, si nici nu zideste relatii…

Inteleg ca am de invatat sa respect  pozitiile oamenilor, care nu sunt in concordanta cu pozitia mea. De altfel, lumea fiecarui om este un univers aparte… Si Cine, daca nu Dumnezeu, o cunoaste cel mai bine?

…Predica-L pe Cristos cu viata ta… si uneori mai foloseste si cuvinte…

Raspunsul meu celui ce se indoieste de credinta

Pe un blog cineva zicea ca o pierduse , intrebindu-se daca e ok…

Iata raspunsul meu :

TOTUL ESTE IN REGULA CU TINE!

Nu stiu daca te-ai gindit vre-odata la ideea ca a crede nu inseamna a nu te indoi, a nu avea momente de confuzie si de scepticism.

Daca abordam credinta ca si incredere, nu se poate avea incredere in ceea ce nu se cunoaste sau in cel ce nu se cunoaste. In cazul Transcendentului cred ca se aplica acelasi principiu. Increderea in Dumnezeu e expusa cresterii si evolueaza (hmm, ce termen, greu de inghitit pt mai mult credinciosi , insa nu si pt mine)pe masura ce se cunoaste despre El si se cunoaste El, ca Persoana. Si, asa cum zic cei mai multi de aici, Biblia, desi e un instrument important si de autoritate (pentru cei ce s-au clarificat daca cred in Dumnezeul crestinilor), nu tot timpul ajuta sa gasesti raspuns la zbaterile personale in domeniu, sa te convingi si sa cresti in incredere in Dumnezeu.

Era mai simplu inainte, cind sa pretindea a exista o autoritate a religiei. In ziua de astazi lucrurile s-au schimbat. Pluralismul de idei si concepte despre lume si viata, la care suntem expusi, ne provoaca neincrederea in ceea ce se credea a fi o pozitie religioasa absoluta. Insa personal cred ca asa este super de bine . Dece? Pentru ca fiind expus la diversitate, vezi mai bine unde te situezi tu, fara sa mai fii pus in situatia de a fi, de a crede ca toti .
Deci, e foarte bine ca reusesti sa vezi unde te pozitionezi in ceea ce priveste credinta. E de altfel si un pas inteligent in importanta cale a cunoasterii de sine (imi permit sa folosesc fraza autorului blogului in acest context, care de altfel a fost si parte a titlului lucrarii mele de master

Personal cred in existenta lui Dumnezeu. Insa is departe de a spune ca credinta mea e ferma, ca si granit. E mult mai puternica, mai sistematizata si personala, odata cu trecerea anilor. Pe mine ma ajuta sa cred argumentele apologetice, bazate pe stiinta, filosofie, rationamentele logice, comunicarea cu oameni de stiinta, care is credinciosi, cit si cu oamenii simpli, dela care pot invata simplitatea increderii in Dumnezeu, care deseori imi lipseste, etc. Nu pot nega de asemenea si importanta si caracterul empiric in cunoasterea mea de Dumnezeu. Cred ca fiecare credincios are o istorie aparte aici.

Inainte totusi de a iti spune multe si marunte sau de a-ti oferi sfaturi, as dori sa stiu pe ce cale ai ajuns sa intelegi ca nu mai crezi: rationamente, cunostinte sau experienta personala.

Dece Biserica ar trebui sa fie contrarie stiintei?

Am citit azi un articol de pe unimedia.md cu postare de pe realitatea.net, in care autorul incearca sa arate ca stiinta a invins biserica cel putin in 4 cazuri…

In fine, daca sunteti interesati, iata articolul aici

Iata si comentariile mele…

1. Dece ar trebui stiinta sa fie in opozitie cu Biserica? Poate, ca au fost extreme, insa credinta autentica nu este impotriva stiintei. Dupa cum scria pe usa bibliotecii facultatii de teologie, unde am studiat “Credinta cauta cunoastere”

2. Despre Copernicus şi Galileo
a. Culmea, Nicholaus Copernic, Galileo Galilei au fost persecutati de clerici din cauza afirmaţiilor ca pamîntul este rotund. Dumneavoastră ştiţi că in Biblie se face afirmaţia că pamîntul este rotund?? Citiţi Proverbe 8:31 sau Isaia 40:22

b. GALILEO GALILEI, cunoscutul astronom, fizician şi matematician, declară într-o scrisoare că: “Sfânta Scriptură nu poate niciodată să mintă sau să rătăcească. Adevărurile ei sunt absolute şi neîndoielnice”.

3. sa continui?…am contra argumente la fiecare punct… Pacat de articol…

ROBERT BOYLE, întemeietorul chimiei ştiinţifice, a lăsat aceste cuvinte prin testament: “Faţă de BIBLIE, toate cărţile omeneşti, chiar cele mai bune, sunt numai ca plantele care primesc toată lumina şi strălucirea lor numai de la soare.”

BLAISE PASCAL, vestitul matematician, fizician şi filozof francez, scrie: “Scriptura are pasaje pentru a consola toate condiţiile şi pentru a intimida toate condiţiile”.

JOHN F. W. HERSCHEL, astronom şi fizician englez spune: “Toate descoperirile omeneşti par a fi făcute numai cu scopul de a confirma cu o şi mai mare putere adevărurile care vin de sus, şi care sunt cuprinse în Sfintele Scripturi”.

ETC… DACA ESTE INTERES POT SA SCRIU UN CONTRA ARTICOL. ATIT VREAU SA ZIC. AUTORUL STA PROST CU TEOLOGIA CA STIINTA SI CU RAMURA EI, NUMITA APOLOGETICA…