Omul…

O fărîmă de infinit,

strecurată în albia limitată a timpului

Încearcă să trăiască.

Are vise, folosește smailikuri pe rețele sociale, își dorește Ipad

Și suferă.

Uneori în realitatea sa colorat-incoloră

Se aude o voce

Cu tembrouri insonore

“Cine sunt eu?

Ce fac, de ce fac și pe cine să cred,

cînd e vorba de mine?

Să aibă dreptate colegul, ce rîde de bucurie, că reușește să afirme ca e mai deștept ca mine, înjosindu-mă?

Sau șoferul ce țipă la mine că lovesc prea tare ușa la rutieră și că va trebui să achit pentru un lacăt stricat?

Sau Oleg Brega, ce zice să am curaj?

Unii îmi spun că sunt geniu, alții mă calca-n picioare

Viața e un incendiu sau poate ea oare fi o oază cu vînt dulce de mare și soare?

Vreau relaxare, dar vreau și forțare, vreau umilință, dar vreau și valoare.

Cîntecul meu e un cînt de căință în timp ce o parte din mine e rebelă…

Cînd voi reuși să mă las de cuvinte sau să le învăț pe cele potrivite

Ca să pot exprima ce sunt eu?

Viața dictează prea multe cuvinte, însă …

Vreau să cunosc cît mai mult, să țin minte

Dar cine sunt eu?…”

În mijlocul frînturilor de idei despre sine

Omul se pierde, lăsînd să-l osînde

Familia, care îi zice că nu-i bun de una de alta,

Și fata, ce-alege să fie cu altul.

Crezînt că acestea sunt normă… și e realitatea crudă despre sine…
Multe se-ntreabă, trăind, omulețul,

Simțindu-se mic între voci și povețe

Vocea lui însă demult este stinsă

Poate e cazul să fie aprinsă?
Să înceapă să creadă în sine, să-și zidească el singur

Părerea despre sine, ce să aibă valoare?

Să învețe ce este aprecierea auntentică a lui

Nu a altora, după interesele și stările lor de spirit,

Ci real, în armonie cu sufletul, cunoscîndu-se ceea ce este și slab și tare?

Omul… cît de multă lumină și soare,

Talent, maiestrie și luciu…

Dar nu știe să se bucure de ele nici la el, nici la alții…

Pentru că i s-a spus de mic că nu este bine

Să vadă ce este bun în el

Ca să nu se mîndrească…
Și el, omul, era destinat să strălucească

Să poată valorifica fiecare fibră a complexității excepțional de superbe a ființei sale.

Și să aducă bucurie.

Da, e cazul să strălucească…

MBTI- un instrument foarte bun in a-ți valorifica tot ce este mai bun în tine.

Scriu despre faptul ca nu vreau sa scriu.

Mai nou is ocupata peste cap. Iar blogging-ul meu e in concurenta cu micile distractii virtuale cu prietenii de pe Facebook. De zece zile cred ca nu am scris. Insa nu odata a trebuit sa tin cont de prioritati si sa aleg sa scriu… chestiute oficiale pentru serviciu .

Infine, iata-ma aici din nou. Si sincer, imi dau seama ca vreau sa scriu despre faptul ca nu vreau sa scriu Unele file din viata mea, unele vibratii ale sufletului, ale inimii imi dau seama ca le vreau doar pentru mine. Is prea intime ca sa le impartasesc. E intre mine si Dumnezeu. E o lume aparte, despre care nu as vrea sa vorbesc, prefer sa o las sa fie secretul meu si al Lui. E doar intre mine si El.  Mi-a spus atitea, mai ales astazi. Si mai are de spus, stiu ca imi pregateste o surpriza – un coctail de vorbe dulci si intelepte, care imi vor face sufletul mai liber si mai implinit, chipul si sufletul – mai asemanatoare cu Cel, cu Care-mi pentrec timpul, iar cararea vietii – mai limpede si mai bogata.

Sunt fericita Contemplez sa fiu si mai si

Te caut…

Printre labirinturi ale sufletului meu,

In mijlocul durerii si risului

Cu un suris pe buze

Sau lacrima pe obraz

Te caut…

Cind sunt inconjurata de prieteni

Sau lovita de adincimea singuratatii

Cu o viata sadic-fericita

Te caut…

In mijlocul strigatelor multimii

Si in adierea blinda a vintului

Cu mult soare si multi nori

Te caut…

Cind sunt sigura ca Tu existi

Si cind ma indoiesc

Cind nu mai pare ca-mi vorbest

Te caut…

Da, te caut…

Si cautarea aceasta-mi e deajuns

Pentru ca de fiecare data, cind te caut

Simt ca traiesc…

Te caut…

Moda impresionismului sau Mindria credinciosului de a se considera infailibil…

Cel neprihănit de şapte ori cade, şi se ridică” (Proverbe 24:16)

Nu stiu cum tu, insa eu recunsc ca am slabiciuni… Si unele din ele is urite mie… De altfel, ma confrunt cu ele nu odata… Si mereu sunt tentata sa cred ca valoarea mea se egaleaza cu ele. Sunt disperata, traiesc un sentiment de vina cumplit, cit si de rusine…  Uneori pun la indoiala ceea ce Dumnezeu face in viata mea, cit si dragostea Lui… Si asta, cred ca se intimpla din cauza ca atunci, cind cad, am tendinta sa uit de urmatoarele:

1. Nu am fost chemata sa traiesc viata crestina singura, cit de mult nu m-as da mare si tare ca is puternica

2. Toti oamenii duc lupta, insa la moda tot mai e imresionismul… Tin minte ca odata la o conferinta a dat un exemplu dur: societatea contemporana, si, de cele mai multe ori si mediile crestine, arata ca un domn, care e imbracat stilat, arata tare chipes, insa a facut pe el, dar ignora acest lucru. Adevarul e ca si cei din jur vad asta, insa tot il ignora… Si desi pe toti ii deranjeaza mirosul urit, totusi, toti joaca jocul ignorantei…

3. Dumnezeu ne apreciaza intentiile noastre si dorinta de a fi cu sufletul curat. Mai mult decit atit, un om corect, drept (sau in libaj arhaic, neprihanit) nu este cel ce bine stie sa impresioneze, ci cel, care cade si se ridica… Si se ridica de mai multe ori, ceea ce presupune mai multe caderi… Ce eliberatoare sunt realitatile Cerului…

4.  Nu trebuie sa ne masuram identitatea noastra in baza numarului de caderi… le acceptam, ne ridicam, scuturam praful de pe noi, ne legam ranile si mergem inainte. De 7 ori asa… apoi descoperim ca faptul ca ne-am ridicat mereu ne-a si adus virtuti noi in caracter. Deseori, insa, punindu-se accent pe o viata sfinta, se uita despre incurajarea, de care avem nevoie toti, cind am dat-o in bara… De altfel, statutul nostru de sfinti in acele momente nu ne este luat de Dumnezeu, insa noi, oamenii, suntem tentati sa ni-l luam sau sa ii lasam pe altii sa ni-l ia…

5. Fii blind cu tine, ca si Isus, atunci, cind cazi. El nu te bate, precum o fac parintii neintelepti, care il cearta sau il bat pe un copil pentru faptul ca s-a taiat sau a cazut… El te mingiie, pentru ca stie ca te doare… Si deseori, El are multe alte lucruri de spus , in timp ce tu, ca papagalul, te-ai fixat doar pe o idee…ideea slabiciunii tale…

6. Nu te plinge, ca ai cazut sau sa stai apasat de sentiment de vina. Personal cred ca sentimentul de vina, care dureaza mai mult de un minut, este daunator. Cred ca acesta ne este dat de Dumnezeu sa ne arate ca este ceva de reparat. Insa,  ai grija ca , in loc sa pui accent pe reparatie, refacere, vindecare, sa te complaci intr-un sentiment de vina…. nu vei rezolva nimic in acest fel… si sa stii, ca acesta pe multi ii macina, subtil, insa puternic… ceea ce este si un semn  al faptului ca este loc pentru a creste in a-L crede pe Dumnezeu ca El imediat, fara rezerve iarta. De altfel, este superb textul din Biblie, care zice ca BUNATATEA lui Dumnezeu ne indeamna la pocainta (nu frica de El, nu rusinea, nici macar durerea si ranile tale…). Think!

6. Fii diferit! Traieste cadoul nemeritat al dragostei lui Dumnezeu si lasa statutul tau de biruitor, pe care El l-a pus in tine, sa iti dicteze identitatea, chiar daca cei din jur au alta baza pentru identitatea lor si  se dau mari si tari datorita faptului ca au unele calitati sau stiu sa camufleze  ceea ce miroase urit.

7.  Invata sa te bucuri asa cum esti, pentru ca Dumnezeu se bucura de tine.