Legile, pe care nu le observăm

Astăzi particip la acest eveniment. Revin cu impresii.

A fost un dialog constructiv, cu vorbitori de excepție.

M-a impresionat discursul vorbitorului  Dr Petru Negură, intitulat “Stat versus biserică”. Mi-a fost interesantă jonglarea cu diferențele dintre termenii modernizare-modernitate, secular-secularizare, discursul concentrîndu-se pe istoria preluării puterii de către stat de la biserică și a factorilor, ce au contribuit la aceasta, inclusiv în istoria unor țări musulmane, precum Turcia.

M-a impresionat și discursul despre rolul practic al bisericii în formarea personalității integre a dlui Valeriu Nistor. Pragmatic, practic, convingător. Poate că aș pune în dezbatere rolul specific al bisericii, însă idea integrității ca și cerință pentru succes in afacerile s. XXI este excepțională. Mi-a plăcut idea de a nu cădea tentației de a merge pe căi scurtate.

A fost impresionată și profunzimea cunoașterii realităților, legate de percecuția credincioșilor în fosta URSS în discursul Dlui Michael Bourdeaux. O parte din istoria vieții mele a fost atinsă…

Mi s-a părut interesant firul logic Dnului Alex Cosmescu, care a stipulat că odată cu aducerea creștinismului la nivel de putere națională în Roma, s-a ajuns la jonglarea cu  credința ca și concepte, pe cînd creștinismul la origine era bazat pe acțiune. Parțial sunt deacord cu idea că se deteriorează ceva, cînd se jonglează cu idea credinței , ajunse la putere. Totuși eu aș zice că acțiunile creștinilor tot din credință erau izvorîte. Nu putem spune că primii creștini nu aveau concepte, la care aderau. Pînă la urmă faptele sunt cauzate de oarecare gîndire. Eu as zice că s-a depersonalizat credința prin a i se oferi putere, iar aceasta  a dus la inactivitate. De altfel, Iisus spunea “Credința fără fapte este moartă”. Concluzia? Nu e plăcută. Credința ca putere în masă este o credință moartă. Vă place sau nu, protestanții au dreptate, se cere o responsabilitate individuală, care miscă indivizii, creînd comunități, și fiind activi.

E naivă idea vorbitorului, că ar dori să existe o comunitate, care l-ar hrăni și ar avea grijă de el, dacă ar avea nevoie, deși din păcate unele comunități creștine se lasă abuzate de unii cetățeni. A nu se uita, totuși, că nu se formează comunitățile sănătoase pe seama altora, fiecare ar trebui să contribuie. În același timp, cred că idea prezenței unui mediu, unde ne-am simți în siguranță, tuturor ne-ar surîde. Aș fi vrut să aud astăzi cum creăm astfel de comunitate. Ne-ar costa, de altfel. Iisus a zis “Despărțiți de Mine nu veți putea face nimic”. Deci, înțeleg că o comunitate creștină, la care toată lumea visează, este o comunitate de oameni, care își recunosc dependența lor de Dumnezeu. Probabil, că societatea contemporană nu dorește să audă, mai ales cei, care ar dori să beneficieze pe seama comunității creștine fără a oferi aceeași grijă față de aproapele la rîndul lor.  Dar idea necesității creștinismului radical m-a inspirat mult!

Aș recomanda vorbitorilor la tematică să se uite mai profund la corectitudinea interpretării, pe care  o dau textelor Biblice, uneori au fost incoerențe între semantica textelor menționate și culoarea, cu care s-a jonglat în interpetarea lor. Discuțiile însă au fost importante și de la fiecare vorbitor am putut să iau ceva pentru mine. Mersi mult celor ce m-au invitat.